Să nu mai facem pe bosumflații în Schengen

Cu subiectul extinderii Spațiului Schengen readus pe agenda publică, orice informație din culisele negocierilor se dovedește prețioasă... Ei bine, dacă în decembrie anul trecut ne pândea eșecul, iată că anul acesta sorții ne sunt ceva mai favorabili. Rămasă singură în fața celorlalte țări europene, Austria este nevoită să accepte un compromis.
Din datele care ne-au parvenit din zona Parlamentului European, se pare că, într-adevăr, va rămâne valabilă schema aderării în doi pași - mai întâi aerian, undeva în luna martie 2024, apoi naval și terestru, spre sfârșitul anului 2024 - începutul anului 2025.

Interesant este că, nici nu s-a bătut bine palma, că au și apărut tot felul de "patrioți" înfierbântați care să dea cu Schengenul de pereți! Adică, de ce să intrăm în doi pași, că de ce să ne lăsăm "umiliți" sau "șantajați" de Austria, că mai bine să ne așezăm în drum și să blocăm orice decizie UE până la "victoria finală".

Putem admite că România și Bulgaria îndeplinesc de mult criteriile Schengen și că au așteptat destul să fie admise. Pe de altă parte, ar fi total greșit să facem abstracție de faptul că mecanismul de decizie la nivelul celor 27 de state nu este deloc simplu, că pot să apară presiuni inclusiv pe scena politică internă, că sunt și alte chestiuni colaterale, precum migrația ilegală, cărora UE trebuie să le găsească un răspuns unanim acceptat. Așa este și în cazul de față! Fie că ne place sau nu. Iar dacă facem pe bosumflații și nu căutăm o soluție diplomatică de compromis în niciun caz nu servim interesele naționale.

Cea mai mare victorie a compromisului negociat acum este că s-ar fixa în mod clar un calendar de aderare la Schengen, indiferent de formulă, iar lucrurile nu mai sunt lăsate să plutească într-o incertitudine perpetuă. De asemenea, fie doar și cu "Air Schengen" facem pași în direcția corectă. În plus, din punct de vedere tehnic, mai puțin vizibil marelui public, este că România ar fi, instituțional, în Schengen, cu tot ce presupune asta: bazele de date, sistemul de verificare, controlul frontierelor etc.

Nu ne rămâne decât să vedem rezultatul final. După efuziunile de anul trecut, un an în "purgatoriul" negocierilor are și o parte bună. Ne reamintește că politica europeană și relațiile externe sunt chestiuni serioase, ce presupun o voce unitară la nivelul instituțiilor statului. Dincolo de animozitățile politice, România a avut în general o orientare și un mesaj unitar spre atingerea obiectivului aderării la Schengen. Poate că e și asta o lecție de ale cărei învățăminte se va ține cont mai des în viitor.