Cum are grijă Statul de banul lui

Mai deloc, dacă ar fi să judecăm după felul în care sunt făcute legile, în așa manieră încât cel care fură un ou din avutul public să fie rapid încartiruit, foit, anchetat și judecat, iar cei care bagă mâna până la umăr se descurcă, cu Justiția la degetul mic.

Cu ani în urmă, atentatul la avutul public, că erau bani sau alte bunuri, era aspru înfierat, iar cei care îl comiteau erau dați ca exemple vizibile și profund negative, să fie învățătură de minte. Avutul public era al poporului și Statul nu era sat fără câini, chiar dacă descurcăreți au fost tot timpul. Acum, se vede clar că pe Stat nu îl interesează să-și apere avuția, care până la urmă tot în slujba poporului ar trebui să fie, că, slavă Domnului, de bani e nevoie, numai cap să fie! Avem și legi, dar legile sunt pentru cei care știu să "lucreze" cu ele. Bani care ar putea fi folosiți cu cap în Sănătate, Educație, Cercetare, drumuri și locuri de muncă se toacă mărunt până și de către ultimul funcționăraș, dacă acesta a găsit patentul cuvenit.

Sub ochiul adormit al Statului care ar trebui să își supravegheze și banul, și slujbașul, o contabilă din Galați, angajată nu altundeva decât la o banală școală generală, a rupt cu furatul. A delapidat cu acte, că ăsta era obiectul muncii pe care Primăria - ordonator de credite - ar fi trebuit să îl supravegheze mai îndeaproape. De ce nu a făcut-o? Posibil pentru că: nu s-a observat, nu s-a sesizat, până la acel moment funcționara nu a deranjat pe nimeni, ba poate că a uns în stânga și în dreapta, dar la un moment dat rotițele nu au mai funcționat.

Necunoscute sunt căile Domnului și adevăratul angrenaj, însă ce e cu adevărat deranjant în toată afacerea e că stăruința cu care s-au furat miliarde din sacul cel fără fund al Statului nu a fost pedepsită și nici nu va fi. Nu că ar încălzi pe cineva dacă contabila ar sta la răcoare, că, până la urmă, dacă ar da banii înapoi, toată lumea ar fi, să zicem, mulțumită. Este însă o chestiune de nuanță mai profundă în ceea ce privește pedeapsa, dincolo de repararea prejudiciului: învățătura de minte sau reeducarea. Pedeapsa prin privarea de drepturi pe care o resimte vinovatul se răsfrânge și asupra societății.

Hoția iertată cu prescripții și excepții devine fenomen și nu e nevoie de sute de ani ca să se întipărească în ADN-ul unei societăți, distrugând noțiuni ca "cinste", "conștiință", "corectitudine" sau "empatie". Înseamnă moartea morală a unei nații, așa cum drogurile și alte vicii duc la distrugerea fizică și psihică a indivizilor.

La polul opus, în Vietnam, o femeie de afaceri tocmai a fost condamnată la moarte pentru delapidare, iar Malaezia trimite la ștreang orice purtător de prafuri, ierburi sau pastile...