O dată-n viață treci a cincea...

Am intrat în luna mai și în linie dreaptă în privința balurilor, petrecerilor, festivităților de absolvire. De grădiniță, de clasa a patra, de-a opta și așa mai departe. Pentru că orice ”prag” trebuie marcat cu pompă, surle, trâmbițe și mult sclipici care să-l facă mândru pe copil că a trecut clasa, limita fiind cerul.

Din păcate, doar pentru fandoselile care însoțesc, chipurile, orice realizare de genul absolvirii de școală primară sau gimnaziu, ca să nu mai spunem de grădiniță, limita este cerul, pentru că pe celălalt taler al balanței pretențiile sunt mult reduse. Mai mult decât copiii, neștiutori într-ale vieții cu ale ei snobisme, părinții se întrec în a le oferi momente de neuitat, care să le marcheze trecerea mai mult sau mai puțin meritorie printr-o școală care, la urma urmei, n-ar trebui să fie mare scofală. Noile generații sunt crescute în cultul că orice mic pas trebuie trâmbițat cu fală. Copilul de mic se îmbracă în robă, deși nu știe, poate, să articuleze o frază cu mai mult de cinci cuvinte pronunțate corect. Puberul căruia îi iese primul coș trece cu importanță dintr-a patra la gimnaziu, cu petrecere la restaurant, cu ținută de gală. Nu contează că se duce de mână cu mămica la festivitate, el este cineva, că a terminat ”primara”.

Ce urmează la pragul dintr-a opta deja nu mai are rost să fie pomenit, pentru că pretențiile se dublează. Tinerii adolescenți sunt ”cinstiți” ca niște semizei, înainte de a putea măcar să pretindă că și-au găsit locul în banca vreunui liceu pe care nu sunt atât de siguri dacă și cum l-ar putea termina. Totul pe bani, cheltuiți de unii părinți cu ușurință, de alții cu greu sau împotriva principiilor, pentru că e imposibil de ținut piept omniprezentului ”grup de mămici”, al cărui unic scop în viață este să o mulțumească pe doamna și să-și glorifice progenitura.

Că unii nu pot sau că alții poate nu merită nu contează. Vechiul cadouaș sau recompensă pentru merite adevărate, oferit cu decență acasă, de părinți, copilului care într-adevăr s-a străduit, fără a face fală în ochii celorlalți ori fără a-i obliga pe alții, nu mai e de bon ton. Petrecerea, bairamul, balul sau cum s-o mai fi numind cheful de final a devenit o nouă modalitate de a reconfirma, în fals, valoarea, la fel cum, încă din clasele mici, copiilor li se dau în mod egal recompense și premii, ca să nu fie discriminați. La bal, petrecere sau bairam, nu trebuie să existe eșec și, din păcate, de asta se îngrijesc nu cei mici, ci adulții care cer și cheltuiesc. Totul în condițiile în care jumătate dintre absolvenții de-a opta nu au putut, la simulări, să ia un amărât de 5 la matematică și doar 0,03 la sută au făcut perfect la limba română.