Tichia de mărgăritar de pe gunoaiele Galaţiului

În ceea ce priveşte administrarea situaţiei gunoaielor de prin municipiu, cred că toată lumea este de acord că mai sunt multe de făcut. De la atenţia şi frecvenţa cu care angajaţii Ecosal trec prin anumite zone, până la educarea unora dintre gălăţeni care continuă, cu copiii de mână, să arunce pungile de 60 de litri pline cu resturi în coşurile stradale, mai avem multe de făcut.
Separarea gunoaielor şi reciclarea acestora, încercată, parţial, de gălăţeni, s-a dus naibii când oamenii au aflat că tot efortul lor era egal cu zero, fiindcă Ecosal strângea gunoiul selectat la grămadă, neexistând un flux complet pentru prelucrarea fracţiilor.
Acum, la aflarea veştii că prin urbe se instalează containere inteligente, la care vom avea acces cu cartelă sau printr-o aplicaţie pe telefon, toată lumea a luat foc prin comentarii. Asta ne trebuie nouă acum, că nu reuşim nici să menţinem curăţenia la pubelele pe care le avem?, se întreabă oamenii, şi pe bună dreptate. Alţii cer mai multe locuri de parcare, nu să stea cineva să le numere sacii de gunoi. Şi aşa avem taxă de habitat mare, acum o să ne taxeze în funcţie de cât gunoi facem?, se întreabă un altul.
Subiectul banilor care se plătesc pentru acest nou sistem a rămas mai la urmă, deşi, evident, oamenii sunt preocupaţi de cum se cheltuieşte banul public. Impresia cu care am rămas, atât noi, cât şi cititorii, este că întregul proiect nu a fost gândit până la capăt, pe tiparul multor lucruri care se fac pe la noi. Deşi presupune investiţia unor fonduri prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă de aproape 30 de milioane de lei, din două proiecte, la doar o zi după ce s-a anunţat demararea instalării pubelelor inteligente, aflăm că se mai face o achiziţie suplimentară de cartele de acces, fiindcă nu s-a luat în calcul faptul că o asociaţie de locatari/ proprietari poate avea mai mult de 200 de apartamente. Păi, fraţilor, nu vă supăraţi, dar ce fel de proiect aţi făcut, dacă nici măcar nu aţi numărat cum trebuie beneficiarii? Sau are cineva vreo afacere cu carduri PVC şi trebuia să vândă vreo 6.400 de bucăţi la preţul de peste 5.000 de euro, de unde rezultă cam 0,78 euro bucata, în condiţiile în care preţurile găsite online, la o simplă căutare, se situează undeva între 0,68 şi 1 leu bucata, pentru o comandă de minim 100?
Jurnaliştii sunt răi, desigur, iar cardurile astea la care nimeni nu s-a gândit în proiectul iniţial sunt, cu siguranţă, de mult mai bună calitate, de costă de peste cinci ori mai mult. Şi marmota... punea tichie de mărgăritar peste gunoaiele Galaţiului care dau pe-afară.