Armata celor 100.000. Cu cine?

De ziua Forțelor Terestre, oficialii Armatei Române au anunțat că ar dori să avem 100.000 de soldați activi care să ne apere. În ultimii 20 de ani, noțiunea de ”datorie față de țară” a devenit un concept neacceptat de noile generații, natalitatea a scăzut dramatic și forțe tinere care să îngroașe rândurile nu prea mai sunt.

Ne va fi foarte greu, în următorii ani, măcar să menținem ceea ce avem acum, un efectiv firav și instabil de profesioniști pregătiți, care, la nevoie, să pună mâna pe armă și să apere țara. În România sunt circa 80.000 de angajați în domeniul Armată, dar dintre aceștia doar circa 64.000 sunt militari activi. Restul, rezerviști voluntari, funcționari publici, adică prin birouri și personal civil - secretare, mecanici, femei de serviciu...

Dezideratul să avem 100.000 ca să ne descurcăm onorabil devine o utopie greu de demontat, în timp ce alte țări, mai mult sau mai puțin pândite de pericolul unei invazii iminente, își iau măsuri de fortificare în rândul populației. Reintroducerea serviciului militar obligatoriu, pregătire militară și pentru femei etc. Și, nu în ultimul rând, educarea copiilor, de mici, în spiritul ideii că apărarea țării stă în puterea fiecăruia.

Așa a fost și la noi, până mai acum 20 de ani, când se năștea generația care acum ar trebui să formeze noua forță a armatei. La jumătatea anilor 2000, natalitatea în România era la jumătate față de cea din anii '80 și la o treime față din perioada decrețeilor. Atunci, în țara noastră, se elimina stagiul militar obligatoriu. Armata devenea profesionistă, bărbații nu mai erau supuși să-și facă ”datoria față de patrie”, și, la nevoie, forțele străine săreau să ne ajute. Copiii născuți prin 2005 au trăit în două culturi: cea a disprețului părinților lor față de ”avatarurile cătăniei” și cea a convingerii că ”alții”, plătiți sau străini, trebuie să ne poarte de grijă, după caz.

Tehnologizarea galopantă, dublată de decredibilizarea a ceea ce înseamnă armată, asociată cu noțiuni ca ”sacrificiu”, ”datorie”, ”efort” sau ”privațiune”, i-a făcut pe tinerii români să respingă ideea ce a fi ”în slujba a ceva”. A făcut ca perspectiva cea mai sigură de asigurare a forțelor să stea în rândurile celor de-o seamă cu părinții lor, cei care acum au peste 45-55 de ani și care cu greu mai pot fi considerați o forță, pe termen măcar mediu.

În 2024, în România s-au născut doar 150.000 de copii. A fost cea mai scăzută natalitate din ultimii 100 de ani și, cum se anunță vremuri grele pe toate planurile, noi recorduri sunt iminente. O speranță ar putea veni, dacă putem spune așa, din rândul celor cărora nu prea le place școala. ”Carne de tun” poate fi oricare ”june” care pică Bacalaureatul cu 2 și se gândește, șmecherește, cum s-o șteargă din țară.