Înțelegerea și iertarea infractorului

Din nou, Galațiul bifează o premieră în Justiție. Un procuror, fost șef de parchet, a ajuns în cătușe, în arestul poliției, alături de, teoretic, cei pe care ar fi putut să îi bage după gratii, pentru că ”s-ar fi făcut frate cu hoțul”. 

În ultimele 72 de ore, s-au spus și s-au scris despre procurorul Nicolae Cuzi de la Galați cât nu s-a făcut în cei trei ani de carieră a domniei sale ca magistrat. Și nu la modul fericit, ci într-un context extrem de negru, în care omul în robă, care ar fi trebuit să lupte pentru dreptate și să ceară pedepsirea celor care încalcă legea, ar fi încălcat el însuși, în modul cel mai flagrant, normele și codurile deontologice.

Ciudat este că procurorul Cuzi ținea cu dinții de scaun și de imagine, și în sensul acesta voi relata o întâmplare petrecută vizavi de un dosar pe care Cuzi, ca șef de parchet la Tg. Bujor, îl rezolvase cu ”succes”. A fost prima și ultima interacțiune pe care am avut-o cu procurorul aflat acum după gratii, dar definitorie pentru ceea ce avea să urmeze.

Era la finele lunii martie 2024, când am publicat în ziar un articol despre condamnarea lui Neculai Graur, fost polițist de frontieră, devenit contrabandist, la pensie. Fusese prins în flagrant de foștii colegi în timp ce descărca dintr-o barcă șase colete uriașe cu țigări. Graur s-a ales cu doi ani de închisoare cu suspendare și obligația să acopere prejudiciul, asta grație unui acord de recunoaștere.

Mai pe înțelesul tuturor, așa cum am încercat să ”traduc” în articolul de presă, condamnatul căzuse la o ”înțelegere” cu procurorii, în sensul că și-a recunoscut fapta și a primit în acest fel o pedeapsă mai mică, conform procedurilor de judecată simplificată, în scopul accelerării actului de justiție și al economisirii resurselor.

Deranjat din cale afară de termenul ”înțelegere”, domnul prim procuror de atunci m-a cercetat. Nu penal, ci particular, aflându-mi numărul personal de telefon. De la înălțimea funcției sale, domnul ”prim”, care a abolit orice regulă de comunicare între o instituție și un organism de presă, și pe care nu-l ”deranjasem” niciodată, a găsit de cuviință să mă certe, pretinzând că nu știu nici legile, nici să-mi fac meseria, subliniind că ”el nu iartă nimic” și nu se înțelege cu infractorii. Se întâmpla pe 30 martie 2024.

Pe 30 august, îl ”ierta” pe părintele Oprișan de la Foltești pentru viol cu minoră în casa parohială, la capătul unor inexplicabile ”vrăjitorii” prin dosar. Rămâne acum de văzut cât de bine a cunoscut domnul procuror ajuns inculpat legile și cât va demonta acuzațiile legate de soarta altui posibil infractor, care ar face orice să-și scape pielea. Că lumea-i mică. Și câteodată, rea.