Te-a învins sistemul, Nicuşoare?
"Sistemul m-a învins", spunea Emil Constantinescu, la finalul mandatului său de preşedinte al României, refuzând să candideze din nou la funcţia supremă, astfel că este singurul şef postdecembrist al statului care nu a avut două mandate. Şi chiar dacă afirmaţia este, se pare, o "legendă urbană" scoasă bine de tot din context, ea a dăinuit peste ani şi a devenit laitmotiv al fiecărui "donquijote" care eşuează în lupta cu instituţiile statului.
Instalat în funcţie cu mari speranţe, preşedintele Nicuşor Dan a ţinut steagul sus câteva săptămâni, cu declaraţii publice aproape zilnice, după care, imediat după desemnarea lui Ilie Bolojan ca prim-minstru, a intrat într-un con de umbră şi n-a mai ieşit la rampă decât rareori. Cel mai probabil, încearcă să se distanţeze de măsurile economice anunţate de Guvernul Bolojan, care au în prim-plan majorarea TVA şi încalcă astfel una din puţinele promisiuni ferme ale preşedintelui din campania electorală.
Practic, noul guvern a decis să reducă deficitul bugetar aruncând povara pe spatele românilor de rând, elevi şi studenţi (rămaşi fără o mare parte din burse), salariaţi (afectaţi de creşterea TVA şi a accizelor, precum şi de eliminarea excepţiilor fiscale), coasiguraţi (care devin plătitori de asigurări de sănătate), mici oameni de afaceri ("beneficiari" de dividende crescute) şi pensionari (care vor plăti asigurări de sănătate şi nici nu li se vor indexa pensiile). Mai mult, stoparea investiţiilor din bugetul statului, în general a celor de la ţară, va afecta calitatea vieţii celor mai vitregiţi dintre români, iar suprataxarea băncilor se va transfera tot în cârca populaţiei. Bonus, creşterea impozitelor pe proprietate.
Prea puţine măsuri vizează sectorul bugetar, cel care de fapt a dus deficitul la aceste cote-record, fiind prevăzute doar mici reduceri ale unora din zecile de sporuri (în condiţiile în care numai unul dintre acestea echivalează cu 1% TVA), în timp ce eliminarea evaziunii fiscale, digitalizarea ANAF, eficientizarea companiilor de stat, reforma pensiilor speciale, concedierea sinecuriştilor sau subvenţiile acordate partidelor rămân tot promisiuni la nivelul de "o să...".
E drept că la nivel "macro", în faţa investitorilor şi a marilor agenţii de rating, se pare că Bolojan va lua notă de trecere, dar costurile pentru românii de rând vor fi semnificative, în timp ce instituţiilor de stat li s-a luat doar o scamă de pe umăr. Aşa că, după "reformele" coaliţiei pe care a girat-o la guvernare, nu putem decât să întrebăm, 25 de ani post-Constantinescu, "Te-a învins sistemul, Nicuşoare?"





vai de capul lor de politicieni....rad numai cand ii vad insa,vai de pielea noastra de romani...plang cand vad ce vine peste noi si copiii nostri....
Contractul Eximbank e semnat din'96.Îți dai seama în ce viespar bagă bățul?Cum vrei să facă ceva în câteva zile când ăștia l-au lichidat pe Ceaușescu ca să îi poată fura robii.Te joci cu cuvintele
Nu l-a invins,sistemul l-a instalat la Cotroceni in functie de marioneta,iar daca incheieturile nu i se vor gripa,va sta acolo doua mandate.
Nicușor este nevinovat ! El nici nu știe ce caută acolo, s-a trezit că a fost pus într-o funcție (nu ales) în care nici nu știe ce trebuie să facă...
Criticați deci destabilizați,susțineți rușii sunteți legionar trebuie sa fiți anchetat pt răspândire de informații false!ND Bolojan best! Echipa de primari vestiți care vor face și vor drege!(Pamflet)
Nicusor?Mai oameni buni?Nu el a fost primar.Nu el e presedinte.El este nimic mă.Ba si IPU era mai mult decât e Nicușor in fruntea țarii.IPU ma care insamna NIMIC.din filmul moartea lui IPU.
Sa ne reamintim afirmatiile romancierului britanic George Orwell : poporul care voteaza impostori, corupti....., nu este este victima, ci complice.
MER,PER,PDAR,PSDR,APR,PNG,PPDD,PUNR,ALDE,PDL,ProRomania,PUSL,AUR,SOS,POT și nu în ultimul rând,liderii de centrale sindicale provenite din UGSR.Greu de luptat cu HIDRA GIO,cu multe capete!
Voi chiar ati Crezut Promisiunile ?! N-ati invatat ..ori crezi Promisiunea unui sarlatan ori a unui politician...Tot-aia-e . Cu industrie/economie de 2 lei ...vrei sa fie bani .
Aceasta este ultima sansa a ROMANIEIsa iasa din rahat!ALTA NU VA MAI FI!Priviti cum sta litoralul GOL, asa va sta si visteria... daca NU SE TAIE SI DE LA JAPITE!Altfel...ura si la avion catel purcel!
Principal noastră problema fata de 2010 este că nu mai producem nici măcar că atunci !Incepind de la energie,petrol și gaze!Sa dim serioși ori se opresc ajutoarele către Ucraina și Moldova ori pa!
In spatele lui este Basescu si toata clica lui deci el e sistemul, nu are cum sa fie invins de el.