Dascălul bătut sau cronica unei grozăvii anunțate

Credeți că incidentul întâmplat la ”Eliade” acum două zile, care a pus Galațiul pe harta bilelor negre la început de an școlar, a fost ceva spontan? Știu că ne-ar plăcea să credem că da, dar, din păcate, totul este explicabil, logic în lumina realității pe care o tot tolerăm. Și n-are de-a face cu liceul unde s-a întâmplat, nici cu cartierul și nici măcar cu presupusele probleme ale așa-zisului elev.

Prin clasa a cincea, am avut un profesor de limba română, domnul Ioan. Era un domn sever, temut în școală, dar drept. Se știa că la domnul Ioan nu încăpea să vii cu tema nefăcută sau, mai rău, să fii necuviincios sau obraznic, în limitele copilărești ale vremurilor din proaspăta democrație, ca să ne-nțelegem. Pedeapsa prin care devenise celebru domnul Ioan era perciunatul.

Om scund, de la înălțimea piedestalului pe care se afla catedra, îi sălta pe băieți o palmă deasupra podelei, de nu le mai trebuia obrăznicie, cel puțin o săptămână. Rușinea era mult mai cruntă ca durerea, iar dacă un perciunat era urmat și de venitul părintelui la școală, nicio sentință a vreunui for adminstrativ și judecătoresc n-ar fi putut fi mai aspră.

Nu știu dacă domnul Ioan se mai află printre noi, dar sunt sigură că nu este fost elev care să nu-i poarte cu drag amintirea și respectul.

Niște chestiuni care, știu, ar revolta pe orice părinte modern și pe orice dascăl aflat la catedra școlilor prezente. Cum să câștigi respectul cu severitate? Sau cu violență? Sau cu suferință?

Atingeri grave aduse demnității tinerilor, care ar fi umiliți, lezați în personalitate și dezvoltare. Spun specialiștii în parenting și educație că violența naște violență și monștri. Așa cum vedem, tot mai des, în ciuda politicilor pacifiste de educație și creștere.

Copii, majoritatea elevi, care vorbesc și se poartă înfiorător de urât, fără minime noțiuni de decență și respect, cu un fel de perversitate pe care nu știi dacă să o pui pe seama unei inteligențe superioare sau a lipsei de educație. Sau poate a ”ajutorului” venit din partea părinților, a modelelor greșite sau a sistemului care îi încurajează să fie ”liberi”.

A sufla fumul țigării în fața unui adult, nu mai zic profesor, cum s-a întâmplat la ”Eliade”, devine ”logic” în țara în care copilul știe că dascălul poate fi desființat, sau, după caz, ”momit” cu un cadou frumos de comitetul de părinți, sau unde știe că nu poate păți nimic pentru că nu mai sunt școli de corecție, unde exmatricularea sau scăderea notei la purtare sunt indezirabile, pentru că știrbesc prestigiul școlii. Sau unde, pur și simplu, pușcăria te face șmecher.

În țara unde copilul e rege, pentru că adulții s-au făcut bufoni într-o comedie la finalul căreia toata lumea va plânge.