Liber la speculaţii în Universitate

Universitatea "Dunărea de Jos" s-a apucat de economii, renunţând la serviciile de profesori titulari în cazul a 36 de cadre didactice, profesori reputaţi, academicieni, deschizători de drumuri şi oameni care au înfiinţat specializări sau chiar facultăţi întregi, legându-şi în mod indisolubil numele de cel al instituţiei de învăţământ superior de stat din Galaţi.

Evident, economia care se face este substanţială, ea provenind nu doar din salarii, ci şi din contribuţiile la stat pe care instituţia, care spune că doar a aplicat legea, le plătea pentru aceste salarii, ca orice angajator. La fel de evident, sunt foarte multe voci care spun, mai mult sau mai puţin politicos, că măsura este binevenită, că era timpul ca "ăi bătrâni" să se retragă, lăsându-le locul celor mai tineri etc etc.

Câteva precizări se impun, însă. În primul rând, universităţile au autonomie şi au şi fonduri proprii, ceea ce presupune şi o anumită libertate în luarea de decizii. Da, dacă ai de ales în a plăti salariile a doi profesori mai tineri, care-ţi vor instrui studenţii cel puţin timp de încă 10-15 ani, sau pe al unuia aflat la final de carieră, este clar că alegi să te gândeşti la viitor. Dacă însă nu este cazul de aşa ceva, atunci curăţarea de cadre, ca să spunem aşa, poate părea o vânătoare de vrăjitoare sau pur şi simplu cel mai uşor mod de a scăpa de orice fel de opoziţie, mai ales de cea a unor oameni care se bucură de susţinere şi care au în spate o carieră de 30-40 de ani.

Indiferent care ar fi situaţia, a lua o asemenea decizie în Consiliul de Administraţie şi pe urmă a alege să nu o faci publică este un faux pas, mai ales pentru o instituţie de cultură. Zilele acestea, Teatrul Dramatic "Fani Tardini" se pregăteşte să-şi sărbătorească cei 70 de ani existenţă, moment în care actorul Vlad Vasiliu sărbătoreşte 50 de ani de scenă. Ei bine, teatrul nu numai că se mândreşte cu asta, dar a inclus sărbătoarea actorului în sărbătoarea sa, acesta fiind modul firesc şi normal de a răsplăti o viaţă pusă pe altarul artei pe care şi omul, şi instituţia o slujesc. Asta este normalitatea.

Modul în care Universitatea a ales să treacă sub tăcere despărţirea de zeci de profesori valoroşi, aşteptând să fie întrebată de presă ca să spună ce s-a întâmplat, este o dovadă a faptului că nimeni din CA nu este foarte mândru de decizia luată. Ori asta, ori, de fapt, profesorii nu pleacă (sau nu pleacă toţi), ci rămân mai departe la catedră sau în proiecte de cercetare, dar pe bani mai puţini sau cu mai puţine contribuţii la stat. Care este de fapt realitatea, nu ştim. Dar, cum comunicarea s-a făcut doar parţial, fiecare este liber să speculeze...