Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Bugetarii vă aşteaptă la taxe şi impozite

Bugetarii vă aşteaptă la taxe şi impozite

V-aţi plătit taxele şi impozitele locale? Nu? Ruşine! Păi armata de bugetari despre care ni s-a tot povestit, de la sfârşitul verii până spre toamnă, că va fi reformată, restructurată şi concediată din ce vreţi să-şi ia salariile? Nu vă gândiţi că pe 12 ianuarie oamenii au revenit deja la muncă, după o minivacanţă "extenuantă" de aproape o lună, în care este evident că au rămas fără bani, pentru că excursiile prin diverse paradisuri exotice sunt destul de scumpe?

Minivacanţa de care vorbeam nu e nicio glumă, deşi oficial au mai fost zile lucrătoare de pe la Crăciun încoace. Prin toamnă, am avut ceva treabă la o instituţie a statului. Cum, evident, urma să revin, pentru că, oricât ai fi de tipicar, niciodată n-ai la tine toate copiile alea abrogate prin lege, dar cerute în continuare de toţi funcţionarii statului, mi s-a atras atenţia s-o fac până pe 15 decembrie, că după aia nu mai este program cu publicul. Urma probabil doar program de "Solitaire", în liniştea biroului în care nu te mai deranjează diverşi contribuabili enervanţi de insistenţi să li se rezolve tot felul de probleme.

Revenind la reforma administraţiei publice, dezbătută intens timp de câteva luni şi ascunsă acum prin sertarele de la Palatul Victoria, au ieşit la iveală recent câteva cifre noi. În toamnă se vorbea de vreo 120.000 de angajaţi efectiv în administraţia locală, pe circa 180.000 de posturi aflate în organigrame, iar discuţiile s-au purtat la care dintre aceste cifre să se aplice reducerea. S-a vorbit la început de vreo 40.000 de disponibilizări, iar apoi s-a ajuns, pas cu pas, la cel mult 10-12.000. În cele din urmă, nu s-a mai făcut niciuna, iar reacţiile pozitive ale organizaţiilor internaţionale faţă de primele măsuri luate de guvern, cele care au afectat doar populaţia şi firmele, au dus la ascunderea sub preş a problemei administraţiei româneşti.

Ei bine, la final de an, s-a trezit şi Ministerul de Finanţe să facă nişte calcule şi, ce tupeu!, să le mai şi dea publicităţii. Şi i-au ieşit 465.000 de persoane angajate în administrația publică locală, din care 285.000 în instituții finanțate integral din bugetele locale şi 180.000 în instituții finanțate integral sau parțial din venituri proprii, de genul societăţilor municipalităţii. Adică de vreo patru ori mai mulţi decât cifrele cu care ne-au îmbrobodit luni în şir Bolojan şi Grindeanu.
Mai mult, per total, din septembrie până în noiembrie, "restructurarea" administraţiei a însemnat de fapt o creştere cu peste 15.000 de angajaţi, astfel că numărul de posturi ocupate în instituții și autorități publice a ajuns la 1.280.562.

Aşa că hai repede la coadă la ghişee, că au sărmanii oameni portofelele goale şi acuş vine minivacanţa de Paşte! Ah, de concediul "medical" din vacanţa şcolară de schi era cât pe ce să uit!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DP

Articole înrudite

12 comentarii

postat de Unii sunt bugetari sub acoperire Marți, 13 Ianuarie 2026 06:15 86.124.200.*** Link la comentariu

Culmea e ca nimeni nu considera partidele tot niste bugetari ele primind bani de la buget sau ong-urile care traiesc din impozite si fac 2 donatii pe an si in rest vacante.

postat de george Marți, 13 Ianuarie 2026 06:23 82.76.110.*** Link la comentariu

Cred ca voi, ziaristii, ar trebuin sa faceti presiune pe panaramele astea.

postat de magis Marți, 13 Ianuarie 2026 06:28 89.121.200.*** Link la comentariu

Articolul nu are 5 stele. Inseamna ca bugetarii se razbuna, iar adevarul ii doare.

postat de Minciuna de stat costă Marți, 13 Ianuarie 2026 07:20 5.13.151.*** Link la comentariu

Votul costă. Nici un consilier local sau judetean, deputat sau senator de Galati nu se consulta cu galatenii/alegatorii inainte de votarea unor hotarari sau legi.

postat de PSD partidul bugetarilor si asistatilor social! Marți, 13 Ianuarie 2026 07:52 86.124.202.*** Link la comentariu

Bugetarii Romaniei sunt cei care tin cu dintii de acest sistem. Toti sunt intr-o familie mare, care voteaza constiincios perpetuarea sistemului. Salarii+sporuri+tichete de vacanta+no stress+concedii!

postat de Eu Marți, 13 Ianuarie 2026 08:27 46.97.168.*** Link la comentariu

Trăiască Bolojan că îi va da afară pe putorile de bugetari care nu muncesc! Și o să vedeți ce bine va fi că în țară vor rămâne numai oameni de valoare ?

postat de macarie banu Marți, 13 Ianuarie 2026 09:38 89.137.225.*** Link la comentariu

Sa nu fim rai....cei 15.000 de noi angajati in administratia publica sunt DOAR rude,fini,fine,prieteni,amante,amanti,neamuri,etc.Pe verificate,nu e gluma!Deci,romanii sunt uniti...e de bine,nu?!

postat de Tudor Miercuri, 14 Ianuarie 2026 02:21 5.13.148.*** Link la comentariu

Eu m-am resemnat.România nu-și mai revine.Amantele și rudele sunt prea multe și prea bine înrădăcinate în sistem.Proștii vor plăti salariile de mii de euro ale privilegiaților.

postat de Jacks Miercuri, 14 Ianuarie 2026 17:44 109.166.131.*** Link la comentariu

Ce nu se înțelege, la Galați s-au majorat impozitul la locuințe și gunoi, tocmai de a mai rămâne în funcții amante, imbecili funcționari adică neamurile lor. Piața centrală, Apa canal , și drumarii?

postat de PSD-ul e la Galati ! Joi, 15 Ianuarie 2026 14:33 86.124.202.*** Link la comentariu

Vai săraca Olguta sefa mare in PSD ni se plânge ca Bolojan nu intelege ca nimeni nu trebuie dat afara.Copiii acestor semiparaziti sunt asteptati si ei in SISTEMUL care duce tara la FALIMENT.JALE !

postat de Cernea Duminică, 18 Ianuarie 2026 13:04 5.13.152.*** Link la comentariu

Mai au de asteptat. Sa vedem daca Anaful, are indrazneala sa aplice penalitati si alte prostii. Daca o sa acceptam s ar puteam anaful sa stanga datoriile de ka instititiile de sta si romi, APOI NOUA.

postat de Cernea Duminică, 18 Ianuarie 2026 13:07 5.13.152.*** Link la comentariu

Intradevar, depinde si cum gandim ca asa ar trebui nici sa nu mai respiram.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.