Crima organizată se crește în familie

Am scris de multe ori despre pericolul scăpării de sub control al unor fenomene care erodează profund și, poate, ireversibil societatea. Consumul de droguri și prostituția sunt două dintre ele, și merg, de multe ori, mână în mână. În prevenire și mai ales în combatere și pedepsire, statul e suveran. Un rol pe care, paradoxal, în ciuda rezultatelor raportate, îi este tot mai greu să și-l asume cu succes.

La cel mai recent bilanț, Direcția de Combatere a Criminalității Organizate a raportat un lucru înspăimântător: în România, hidra infracționalității din zona traficului de droguri și a celui de persoane este alcătuită nu din indivizi izolați, ci din ”clanuri”. Clanurile, adică familii, organizate la rândul lor în grupuri mai mari, pe ierarhii și interese, de multe ori tangente cu sfere instituționale, politice, din viața publică. Atât de bine împământenite și greu de destructurat au devenit aceste ”clanuri”, în care legea tăcerii este regulă, încât să tai un tentacul, respectiv să arestezi unul, doi sau trei membri prinși întâmplător sau la un flagrant, nu e de natură să amenințe fenomenul. Clanurile ajung greu să fie stârpite și dacă, printr-un efort conjugat de voință sau circumstanțe, sunt în situația de a da socoteală, acest demers rareori este dus la bun sfârșit cu rezultate reale. Avem exemple la noi, în regiune, destule cât să ne putem face o părere despre ce înseamnă puterea familiei când vine vorba de proliferat fenomene periculoase, dar care produc bani și influență.

Dosare care stau cu anii prin instanțe, în care clanuri au fost sau sunt judecate, sunt sortite achitărilor. După ani de reluat cercetări și readministrat probe, de căutat, regăsit inculpați, pe care judecătorii mai că nu îi roagă să vină la procese, auzim de soluții care îngroapă orice speranță de dreptate: s-a prescris, fapta nu există, sau, mai rău, nu sunt probe.

Statul român, prin noi toți, cheltuie sume uriașe care să ”facă dreptate”. Oamenii, anchetele, procedurile, costă bani mulți și ar trebui să asigure un serviciu public în folosul societății. Folos care, din păcate, se traduce, de la an la an, la o tot mai mare creștere a pericolului care izvorăște din consumul de droguri de la vârsta de 12 ani, a practicării prostituției de la 14 și tot așa.
Mai mult, au tot apărut în ultima vreme, pe lângă micii dealeri, și micii proxeneți, minori care pun umărul la o afacere prin care își exploatează vreo vreo fătucă fără o direcție clară în viață.

Bilanțul DIICOT, care ne spune că un procuror duce în cârcă sute de dosare, într-un proces continuu de înmulțire, nu e un simplu bilanț: e un semnal de alarmă că familia infractoare e o nucă prea tare pentru dinții de lapte ai unui sistem care respiră tot mai greu.