Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

A debarca sau a se retrage strategic

A debarca sau a se retrage strategic

Mai sunt doar câteva ore până la expirarea utimatumului dat Iranului de Donald Trump pentru a redeschide strâmtoarea Ormuz ("Open the Fuckin' Strait, you crazy bastards!", în limbaj... prezidenţial), iar negocierile pentru încheierea un armistiţiu par să se fi împotmolit, deşi practic abia au început. Previzibil, de altfel, în condiţiile în care atacurile aeriene israelo-americane n-au slăbit aproape deloc capacitatea iranienilor de a lansa rachete şi drone, distrugerile de suprafaţă prezentate de agenţiile de presă fiind departe de a dezafecta instalaţiile subterane, adevărate "oraşe ale morţii", pe care se bazează Teheranul. Mai mult, nici capacitatea Iranului de a produce combustibil pentru eventuale arme nucleare nu a fost afectată în vreun fel.

În condiţiile în care nimeni n-a câştigat vreodată un război fără a trimite armată la sol, e clar că opţiunile americane sunt doar două. Prima este cea de a continua o vreme atacurile aeriene, deşi ţintele nu pot fi decât cele de infrastructură mai mult sau mai puţin civilă, şi a se retarge apoi strategic, proclamându-şi o victorie discutabilă.

A doua opţiune este cea de a debarca trupe de asalt pentru a ocupa insulele prin care iranienii controlează strâmtoarea şi a cuceri buncărele în care se îmbogăţeşte uraniu. Ambele ţinte vin cu riscul unor pierderi foarte mari, inclusiv de vieți omenești, care nu ar fi deloc pe placul americanilor de rând.
În plus, capturarea uraniului produs până acum n-ar reprezenta nicio garanţie că programul nuclear al Iranului nu va continua, în timp ce traficul prin Ormuz este total neinteresant pentru SUA, care are suficient petrol şi gaze pentru a nu avea probleme economice din această cauză.

Europenii, pentru care strâmtoarea este cu adevărat importantă, n-au făcut deocamdată decât declaraţii de principiu, însă niciun pas concret, fie el și diplomatic, nu neapărat militar, pentru rezolvarea situaţiei. Aceste ezitări ale aliaţilor l-au şi determinat pe Trump să anunţe retragerea SUA din NATO şi, chiar dacă, probabil, acest lucru nu se va întâmpla, americanii ar avea argumente să acţioneze selectiv în cazul unor eventuale atacuri asupra alianţei, pe principiul "te-ai dat la fund, acum te las şi eu să te scufunzi", asta ca să folosim şi noi un limbaj mai frust, evident, nu la fel de coroziv precum cel prezidenţial de peste Ocean.

În aceste condiţii, finalul prezentului conflict din Golf este unul foarte puţin previzibil în acest moment şi în contextul actual de la faţa locului, în ciuda optimismului afişat de preşedintele american.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DP

Articole înrudite

4 comentarii

postat de Somnul rațiunii naște monștri Marți, 7 Aprilie 2026 04:53 5.13.130.*** Link la comentariu

Atacul ilegal si neprovocat al SUA si Israelului impotriva Iranului - tara suverana si independenta- valideaza "operatiunea speciala" a Rusiei in Ucraina. Crimele de razboi continua.

postat de Victoria Marți, 7 Aprilie 2026 10:58 109.166.135.*** Link la comentariu

,,Frumos" limbaj prezidențial!

postat de Un roman Marți, 7 Aprilie 2026 14:37 151.29.9.*** Link la comentariu

Din cauza lui Trump, SUA este parte a unui război din care nu are nici un beneficiu direct. Va fi nevoie de alte lupte pentru a se alege cu ceva. El nu înțelege că SUA, nu-i un bun personal.

postat de Ca porcu la portocale .... Marți, 7 Aprilie 2026 18:25 108.245.201.*** Link la comentariu

Alde niste neica nimeni (dintr-o tara în faliment cu regim colonial opresiv ) v-ați găsit sa behaiti p-acilea ...daca nu era netu' .....Nu interseaza pe nimeni ....emanațiile voastre .

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.