Demnitar de urgenţă

S-a spus adesea despre societatea civilă, chiar şi după 20 ani de exerciţiu democratic, că nu are suficientă vlagă, că indiferent cum o dai „mămăliga nu explodează”. Uite că oamenii au fost dispuşi să iasă în stradă pentru Raed Arafat! Au ieşit să-l susţină într-o confruntarea cu un sistem – preşedintele Traian Băsescu este, la urma-urmei, personificarea unui sistem – considerat incompetent şi arogant. Se întreabă unii de ce au făcut-o abia acum, de ce nu au răspuns cu acelaşi zel, de exemplu, la chemarea sindicatelor sau a partidelor de opoziţie?

Răspunsul ar fi că, pe de o parte, pentru că şi cei ce dădeau tonul unor astfel de manifestaţii erau adesea văzuţi ca parte a aceluiaşi sistem, o apă şi-un pământ. Pe de altă parte, pe Raed Arafat poţi să pui mâna şi să spui: Acesta este omul, pe el îl vrem! Fondatorul SMURD-ului este personificarea tipului de lider pe care ni-l dorim! Ne-ar fi plăcut să vedem „un Arafat” şi în preşedinte, şi în deputaţii sau senatorii din parlament, şi în directorii instituţiilor publice, adică oameni dedicaţi cu adevărat binelui public.

Ne-am fi dorit ca SMURD-ul să fie regula şi nu excepţia într-o ţară acum tranşată, furată, scoasă la mezat de politruci însetaţi de putere sau înavuţire. Din păcate, în cafteala generală din Capitală această aspiraţie a fost pe punctul de a fi dusă în derizoriu! Minţi înfierbântate de incendiarele ultraşilor au început să vorbească plini de exaltare despre o „primăvara arabă”, de „o nouă Revoluţie” sau măcar de „o nouă Piaţă a Universităţii”, chit că între „Golanii” anticomunişti şi golanii microbişti e o mare diferenţă.

La un moment dat despre Raed Arafat aproape că nu mai vorbea nimeni, catalogat de voci gălăgioase drept simplă „scânteie” a revoltelor - „că dacă nu era el, era altul” –  ba s-au găsit nişte tăntălăi care să se întrebe „da, ce caută, bă, ăsta în ţara noastră?” Manifestanţii autentici au rămas pe margine, iar SMURD-ul, petardele de pe stadioane, Opoziţia şi Puterea, pensiile, căţelul şi purcelul au nimerit toate în aceeaşi oală mediatică asupra căreia s-au repezit tot felul de paraziţi politici avizi să profite de conflictele de stradă.

Culmea, când zvâcnirea de solidaritate a societăţii civile cu Raed Arafat risca să fie sufocată în tot acest melanj de pâine şi circ, oportunism şi violenţă extremă, tot Cotroceniul a intervenit ca un fel de „deus ex machina”, ca expresie a proniei cereşti, iar fondatorul SMURD-ului a fost repus în funcţia de la Ministerul Sănătăţii! Să fie vorba de mustrări de conştiinţă, de o revenire a autorităţilor cu picioarele pe pământ? Ar fi bine să fie aşa. Dar tare mi-e că mesajul autorităţilor e mai degrabă unul de genul:  „Arafat a fost forţat să-şi dea demisia, Arafat a fost repus în funcţie, staţi liniştiţi la locurile voastre!” Problema e că abia acum lumea a început să intre la idei.