Senat, uşă cam grea

Când Napoleon a evadat de pe insula Elba şi a pornit spre Paris, pe măsură ce se apropia, era taxat drept odios, apoi ceva mai neutru, pentru ca spre final să fie de-a dreptul linguşit. Pe 9 martie 1815 era „monstrul”, a doua zi era alintat „căpcăunul corsican” şi la nici o zi devenea „tigrul”, după o posibilă înfrângere pe parcurs redeveanea „monstru” şi „tiran”, apoi „uzurpator”, mai târziu, doar „Napoleon” şi, în sfârşit, „Majestatea sa Împăratul"…

Păi, cam tot aşa s-a tratat şi cu jupân Tyson: comentat de comentatorii de profesie, cu tinereţea sa tragică, dar care a făcut rău şi celor din jur (violenţe gratuite, un viol ispăşit în puşcărie, nu sunt de 'colo!), între timp răsplătite prin recunoscute acte de caritate, sportivul căruia niciodată nu i se va putea lua şi gloria unică din ring – campion absolut la categoria grea în box profesionist, rămas până azi  cel mai tânăr câştigător al unor titluri râvnite la această categorie -  WBC, WBA sau IBF – a fost molfăit la emisiuni televizate sau prin tabloide, s-a făcut mişto uneori, mulţi s-au întrebat de ce vine dacă vine… Între timp, s-a vorbit (cu speranţă?) despre marea sa filantropie, despre talentul de (fost) sportiv şi, mai la urmă, despre plăcerile pe care, dacă nu le mai trăieşte (nu mai e chiar tânăr, unchieşul e născut în ´66), măcar le afişează în ceva viaţă de noapte la Bucureşti…Mi s-au părut normali luptătorii români, care l-au salutat, ştiind să aprecieze exact greutatea acestei profesii riscante şi uneori năucitoare.  „Fostul mare campion mondial la box profesionist, Mike Tyson, a aterizat în urmă cu numai câteva minute pe Aeroportul Otopeni, de unde îşi va începe sejurul la Bucureşti” – îl anunţa o televiziune, ca pe Napoleon. Apoi aflam din altă parte „cu ce bolid s-a plimbat prin Bucureşti”, cum a fost într-un club de noapte din Bucureşti. Apoi, miercuri, mai puţin… educativ decât la club, oaspetele a vizitat miercuri Palatul Parlamentului. Nu şi pe parlamentari, doar pe câţiva, în primul rând pe cel care venise cu ideea invitaţiei: senatorul Ben-Oni Ardelean. Păi, măcar pumnul lui Tyson e ceva adevărat, palpabil, pe când mintea multora dintre aleşii noştri rămâne o probabilitate îndoielnică, promisiunile lor, doar promisiuni… Boxerul fusese invitat la şedinţa Senatului. Însă senatorii se cărăbăniseră, înainte de încheierea programului, numai ca să-i închidă uşa în nas invitatului:  Tyson a dat astfel… ora exactă!

Se supărase preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Ori, Ardelean nu-i decât secretar, nici măcar vice. Tăriceanu e la alde ALDE, pe când Ardelean, din contra, e liberal. Când a fost întrebat despre politică, Tyson a răspuns aproximativ: „este neplăcută” – doar învingătorul contează (păi, nu-i tot ca la box?)  „Neplăcută” - ce eufemism grozav pentru „bullshit”!

Preşedintele Senatului n-a găsit onorantă invitaţia, reproşându-i sportivului trecutul nebunesc. A-l trata de sus pe un pensionar acum pocăit, în timp ce şi tu şi colegii tăi sunteţi chemaţi din când în când pe la DNA, e ipocrizie. E drept, în ´92 chiar, Tyson a fost condamnat pentru viol: şase ani; a scăpat cu trei, dar cred că Tăriceanu era supărat că nu i s-a cerut voie. Dar dacă a venit omul, ce faci, îi trânteşti uşa-n nas? Înseamnă să n-ai educaţie nici cât un boxer.