Cum e clientul, aşa-i şi taximetristul

E uşor să-i spui taximetristului care a oprit în staţia de autobuz că e nesimţit. Pentru că este. Să rămâi, cu avariile puse, pe strada Domnească, minute în şir, până când se satură şi şoferul de troleibuz să te claxoneze şi, în cele din urmă, alege să te ocolească, spune multe despre tine. Şi toate rele. Sigur, avea taximetristul client la cofetărie, iar respectivul se mai întindea la o şuetă. Nu zicea nimeni să fi plecat şi să-l fi lăsat acolo. Dar nici că era musai să parcheze în staţie, la o oră cu circulaţie intensă nu zice nimeni. I s-ar fi murdărit blazonul clientului, dacă ar fi mers, câţiva metri, pe jos, până după colţ, pe strada Fraternităţii, unde taxiul l-ar fi putut aşteptat fără să încurce? Puţin probabil. Dar de ce să nu-i oferi tu, şofer, clientului tău „tot ce-i mai bun”, chiar dacă asta înseamnă să îţi baţi joc de toţi ceilalţi gălăţeni care treceau atunci prin zonă? Ce-i drept, de la cine n-are nici minte, nici bun simţ, nici măcar Dumnezeu n-ar trebui să le ceară!

Problema nu-i însă numai a taximetristului care încurcă traficul. El - un prestator de servicii cu mai multe grupe pe carnet decât clase de şcoală - atât a putut face. Cu puţina lui minte, se gândise că ar fi bine să pună confortul clientului mai presus de orice. Întrebarea e: ce scuză o avea clientul, de a ajuns să fie mulţumit de aşa ceva? Abia ieşit din cofetărie, de ce n-o fi găsit pentru taximetristul care crea atâtea probleme decât vreo două-trei cuvinte de salut şi un zâmbet satisfăcut, complice? Habar n-aveam că eşti cineva pe lumea asta atunci când un taxi încurcă circulaţia ca să te ia pe tine din uşa unui local…

Iar scena asta se repetă, în Centru, cel puţin o dată la câteva zile. Şi de fiecare dată, dă-i sudălmi, claxoane şi nervi. După minute de stres, totul se încheie, de fiecare dată, fără nicio concluzie. Fără să înveţe cineva din asta ceva. E doar o confruntare între nesimţirea în forma ei cea mai pură, pe de o parte, şi indignarea care ameninţă să te sufoce, de cealaltă parte. Oare cât o mai ducem aşa?