Rujeola şi ignoranţa ucid
Într-un mod aparent inexplicabil, judeţul Galaţi nu s-a aflat, până acum, pe harta epidemiei de rujeolă care macină, de peste opt luni, România. Boala şi-a făcut însă simţită prezenţa şi la noi, în urmă cu doar câteva zile, iar efectele sunt deja dramatice. Un copil de doar şase luni, din Tecuci, diagnosticat cu rujeolă, s-a stins chiar în ajunul Zilei Copilului, un alt caz este deja confirmat, iar medicii mai au încă şase suspiciuni care pot fi oricând confirmate, în cel mai rău caz. În total, în România, numărul îmbolnăvirilor a trecut bine pragul de 6.000.
Fără a încerca să par negativist, consider că îmbolnăvirile şi suspiciunile existente acum în Galaţi sunt doar începutul. Numărul mare de copii nevaccinaţi şi faptul că vorbim de o boală extrem de contagioasă, care se transmite pe cale aeriană, sunt elementele care mă fac să cred că epidemia nu a ajuns încă la apogeu.
Într-o ţară în care mulţi părinţi iau decizii importante, în privinţa sănătăţii copiilor lor, pe baza prostiilor perorate, la televizor, de diverşi neaveniţi, nu este de mirare că o astfel de problemă de sănătate publică a căpătat o asemenea amploare. De vină, aici, sunt atât ignoranţa părinţilor dispuşi să ia de bune afirmaţii fără susţinere medicală, cât şi letargia şi incompetenţa autorităţilor.
Da, fiecare dintre noi are dreptul la liberă exprimare, însă este strigător la cer faptul că cineva, de cele mai multe ori nu tocmai bine intenţionat, poate influenţa opinia publică, printr-o parte a mass-media, profitând de lipsa de educaţie şi de credulitatea multor români.
În timp ce numărul deceselor cauzate de rujeolă se apropie deja de 30, autorităţile încă bâjbâie, nefiind în stare să pună la punct o legislaţie coerentă în domeniu. Abia recent Ministerul Sănătăţii a anunţat că vaccinul antirujeolic a fost trimis în ţară, pentru a putea începe vaccinarea copiilor neimunizaţi.
Acum, chiar şi în al 12-lea ceas şi pentru că tot am sărbătorit Ziua Copilului, fă-i copilului tău cel mai frumos cadou: vaccinează-l!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.