Eu te-am făcut, eu te omor!
Vă mai amintiţi? „Nu este membru Hezbollah sau Hamas” şi „în primul rând este loial” – acestea erau cuvintele cu care, în urmă cu vreo şase luni, Liviu Dragnea îl prezenta lumii pe proaspătul premier Sorin Grindeanu. Astăzi, dacă ar putea, Dragnea i-ar cere lui Grindeanu să-şi facă harakiri. Păcatul suprem al premierului – a încălcat regula obedienţei absolute!
Am putea pune rezistenţa premierului pe baza păţaniei cu OUG 13, ce a dus la declanşarea celor mai ample proteste de stradă de după ’89. Şi, într-adevăr, probabil că astăzi ar fi destul de dificil de găsit un ministru care să se arunce pur şi simplu în cap, doar pentru a face pe plac lui Dragnea. O dovadă în acest sens este şi „derapajul” ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, fie că vorbim de răfuiala cu DNA-ul sau Parchetul General, fie de pachetul de legi menit să scape pielea politicienilor care au călcat pe bec, în primul rând a baronului de Teleorman.
În acelaşi timp, protestele legate de OUG 13 pot fi privite şi ca un alibi perfect pentru Grindeanu de a trece din postura de „soldat disciplinat al partidului” în cea de aspirant la „bastonul de mareşal” al PSD. Cine i-a studiat puţin cariera ştie că Grindeanu este un politician abil şi ambiţios, dar mai ales unul care ştie să aibă răbdare. A se vedea modul în care, la Timişoara, a reuşit să impună PSD într-un fief al dreptei, dar în acelaşi timp l-a detronat de la putere de promotorul său politic, Ilie Sârbu. Acum, dacă Justiţiei nu i se pun beţe în roate, e doar o chestiune de timp pentru ca Liviu Dragnea să se aleagă, foarte probabil, cu o condamnare care să-l scoată definitiv de pe scena politică. În acest caz, în mod natural, puterea în PSD s-ar concentra în jurul lui Grindeanu, iar de aici, cine ştie, i s-ar deschide drumul chiar şi spre prezidenţiale…
Dincolo de aceste scenarii, realitatea imediată este că Dragnea împinge PSD spre situaţia cel puţin bizară de a încerca răsturnarea propriului Guvern! Pe de altă parte, canibalismul politic n-ar fi ceva tocmai nou în tabăra PSD. Problema „jupânului” este, însă, că Grindeanu i-a rămas în gât - nu poate nici să-l scuipe, nici să-l înghită.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.