Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Homo coruptus

Este mai mult decât evident faptul că, prin fiecare decizie pe care o ia, coaliţia actuală de guvernare urmăreşte cu perseverenţă două direcţii simple: prima, să-i facă imuni pe marii corupţi ai partidului şi pe cei din rândul clientelei politice în faţa instituţiilor de urmărire penală; a doua, să se asigure că îşi păstrează popularitatea în rândul electoratului, indiferent de repercusiunile pe termen mediu şi lung pe care iniţiativele populiste le vor avea.

Din ultima categorie face parte şi anunţul recent al Olguţei Vasilescu (ministrul Muncii), potrivit căruia urmează să reducă vârsta de pensionare a femeilor care au trei sau mai mulţi copii, totul cu scopul de a creşte natalitatea. Într-adevăr, de ani buni, România este la pământ din punct de vedere al natalităţii, iar consecinţele sunt deja vizibile şi au toate şansele să devină catastrofale. Nu vârsta de pensionare a femeilor este însă cauza apetitului scăzut al româncelor în a deveni mame, ci nesiguranţa zilei de mâine.
Prin scăderea vârstei de pensionare de la 63 la 57 de ani, natalitatea nu doar că nu va fi stimulată, dar presiunea pe sistemul public de pensii va deveni astfel şi mai mare. Pe de altă parte, este greu de crezut că promisiunea unei pensionări mai timpurii este tentantă pentru atât de multe femei încât să ducă la o creştere reală a natalităţii.
Cu astfel de idei "strălucite", dictate cu siguranţă de o agendă de partid, nu este de mirare că gaşca de la guvernare nu mai are răgazul necesar nici măcar să ia în considerare adevărate cauze care ne împuţinează, de la an la an. Nimic despre faptul că sărăcia întâlnită la fiecare pas este hrănită tocmai de corupţia endemică în societatea noastră. Nimic despre satele lăsate să moară, fără niciun proiect real de investiţii. Nimic despre un plan de readucere în ţară măcar a câtorva dintre milioanele de români care au fugit scârbiţi tocmai de corupţia şi lipsa de perspectivă a vieţii de aici. NIMIC.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.