Colegiile militare caută cadeţi - Află cum poţi să faci o carieră în uniformă
Centrul Militar Galaţi vine cu o ofertă generoasă pentru viitorii liceeni care doresc să urmeze o carieră militară, la cele trei colegiile liceale din ţară: la Breaza, judeţul Prahova, Alba Iulia şi Câmpulung Moldovenesc.
Fiecare instituţie are, pentru anul de învăţământ 2012-2013, câte 120 de locuri: 100 de locuri sunt pentru băieţi şi 20 pentru fete. Durata de studiu este de patru ani, iar specializarea aceeaşi - matematică-informatică. Oferta se adresează elevilor din clasa a VIII-a, seria curentă, care să aibă vârsta de maximum 16 ani la data începerii anului şcolar.
De asemenea, candidaţii trebuie să aibă cetăţenie română, domiciliul stabil în ţară şi să fie „apţi medical”. Admiterea se dă în două etape: prima fază constă în susţinerea unor probe sportive şi psihologice. A doua etapă constă într-un examen de cunoştinţe din disciplinele matematică şi limba română.
Alte informaţii puteţi obţine la sediul BIR Galaţi, strada Cerealelor nr. 2, telefon 0236/497031.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.