Un „Moromete” din Siliștea-Gumești, în vizită la Galați

Din Siliștea-Gumești, din lumea lui Marin Preda și a personajelor sale, a poposit în redacția „Vieții libere” Dorel Petrescu, consătean cu marele scriitor. Fondator al Asociației Culturale „Marin Preda” Siliștea-Gumești, Dorel Petrescu a revenit într-o vizită la Galaţi, oraşul în care, cu ani în urmă, a studiat Filologie-Istorie. Fascinat de viaţa şi opera lui Marin Preda, în urmă cu zece ani, a pus bazele unei asociaţii culturale dedicate acestuia.

Dincolo de păstrarea şi promovarea a tot ceea ce a lăsat în urmă Marin Preda, scopul asociaţiei culturale este, după cum spune fondatorul, acela de a „distrage un pic atenţia copiilor de la laptop, telefon sau calculator și de a-i apropia din nou de poezie, de literatură, de artă stârnindu-le interesul și pasiunea pentru carte și lectură”. Despre activitatea culturală şi despre lucruri mai puţin ştiute despre Marin Preda am discutat în interviul pe care vi-l propunem în continuare.

- Domnule Dorel Petrescu, de unde tot acest interes pentru Marin Preda?

- Am fost consătean cu Marin Preda. M-am născut, am crescut și mi-am trăit toată viața în Siliștea-Gumești. Avem acolo o bibliotecă, un centru cultural și o școală care, fiecare, îi poartă numele - „Marin Preda”.
Pe Marin Preda l-am cunoscut în 1972. A venit la o întâlnire a fiilor satului, organizată de către inginerul Gheorghe Ioan, un inginer de drumuri şi poduri care a lucrat o parte din Transfăgărășan, foarte atașat de localitatea noastră. Au participat, atunci, şi alţi fii ai satului, oameni care au reuşit să reprezinte cu onoare Siliștea-Gumești, pe care Marin Preda a așezat-o pe harta lumii prin opera sa.
În cadrul asociaţiei, desfăşurăm tot felul de activităţi culturale. Am organizat inclusiv tabere de pictură, cu speranța că poate un copil - doi, cine știe, va descoperi că este talentat ori va fi atras de artă.

- Când erați pe băncile școlii, cum a fost experiența de a studia opera lui Marin Preda?

- L-am descoperit pe Marin Preda în copilărie. Am găsit cartea „Moromeții” prin casă. Trebuia să o citească fratele meu, mai mare cu cinci ani decât mine. La vremea aceea silabiseam încă, dar când am început să citesc un pic mai binișor, am lecturat-o. Am fost atras de numele pe care le găseam în „Moromeții”, mai ales în primul volum, pentru că erau numele despre care auzeam prin casă, pe ulițele satului. Adică toate personajele din „Moromeții” au existat și sunt reale. Unii mai au încă rude în viață în satul nostru: de exemplu,Țugurlan e de acolo, Albei, Alboaica, Moromete…
Faptul că auzeam prin sat și prin casă despre numele acestea, pe care eu le găseam în carte, mi-a stârnit atenția și curiozitatea, şi n-am mai lăsat cartea din mână. Curiozitatea a venit şi pentru volumul al doilea şi aşa am decis că voi face filologie, nu matematică.

- Aveți un citat preferat sau o replică de suflet din opera lui Marin Preda?

- Am multe și îi iubesc toată opera. Sunt un fan cum nu vă închipuiți! Locuind acum cu mama mea, care este bolnavă și se deplasează greu, o aud seara la culcare, cum se roagă lui Dumnezeu să îi scurteze suferința. Abia acum am înțeles cu adevărat ce spunea Preda în cuvintele: „Moartea e un fenomen obișnuit în natură, numai oamenii îl fac înspăimântător”.
Marin Preda se referă la moartea naturală ca la o dulce ispită. Acum, văzând-o pe mama, am înțeles că moartea poate fi și o „dulce ispită”, o izbăvire, o eliberare, cum zice Marin Preda.

- Care este personajul dumneavoastră preferat din opera lui Marin Preda?

- Victor Petrini, personajul principal din „Cel mai iubit dintre pământeni”. De ce? Poate şi pentru că m-a zguduit filmul, în care rolul este interpretat de marele actor Ştefan Iordache. Este un film cu impact, sufletesc și moral.
Mă regăsesc, însă, în replicile lui Cocoșilă, și ale tuturor celorlalte personaje, pentru că toate sunt din Siliștea-Gumești, Marin Preda inspirându-se din satul natal.

- Care este realitatea, față de ceea ce știm noi, despre moartea lui Marin Preda?

- Chiar și familia are dubii asupra acestui aspect. S-a spus că marele scriitor a fost găsit decedat în dimineața zilei de 16 mai 1980, în Casa de Creație de la Mogoșoaia, unde trăia alături de cea de-a treia soție. S-a spus că s-ar fi înecat cu propria vomă, după ce, cu o seară înainte, ar fi băut. Însă cumnatul său, nea Ion, soțul Ilincăi din „Moromeții” – care, în realitate, era sora scriitorului – a povestit că pe trupul neînsuflețit al lui Marin Preda existau urme de lovituri, dar și un cucui foarte mare la cap. Ceea ce a transmis rudelor ideea că s-a petrecut altceva…

În realitate, Marin Preda bea foarte rar. Nu poţi să laşi literaturii române o operă de o asemenea amploare cu capul plin de băutură. Însă, taximetristul care l-a adus în seara premergătoare morții acasă a povestit, la vremea respectivă, că era în stare de ebrietate. Asta spun toate sursele literare.

Se pare că Marin Preda băuse în seara respectivă pentru că trăia o mare bucurie datorată succesului cărții „Cel mai iubit dintre pământeni”. Așadar, există și la nivelul membrilor de familie care mai sunt încă în viață suspiciuni legate de adevărul, încă neelucidat definitiv și clar, despre moartea scriitorului…

La momentul decesului, Marin Preda era căsătorit cu marea sa dragoste, pe care o găsise după alte două căsnicii eșuate. Doamna Elena Preda încă trăiește și locuiește la București, având vârsta de 84 de ani.

- Credeți că Marin Preda a fost conștient de valoarea operelor scrise?

- Nu știu dacă a fost conștient sau nu, dar afirma undeva că dacă i s-ar cere să renunțe la scris, ar face-o doar cu prețul vieții. Totuși, cred că era conștient de valoarea sa pentru că era un tenace și un ambițios. Marin Preda se bucura copilărește ori de câte ori avea succes.

Trebuie spus că primei sale soţii, Aurora Cornu, îi datorăm apariția romanului „Moromeții”. Marin Preda scrisese demult romanul, însă păstra manuscrisele, în cameră, într-un sertar. Aurora Cornu le-a găsit, le-a citit și apoi a insistat foarte mult să le publice așa cum erau, deși scriitorul spunea că trebuie să mai umble la textul romanului.

Marin Preda scria greu. De exemplu, la Centrul memorial sunt fotografiate, pe panouri mari, pagini de manuscris. Are un scris extraordinar de frumos, rotund, uniform, dar cu tăieturi. La fiecare două cuvinte, al treilea este tăiat, cu săgeți pe marginea colii. Modifica, schimba mult până găsea cuvântul care trebuia să fie exact de acolo. Nu exista superficialitate în construcția unei fraze. La fel ca Tudor Arghezi, în poezie, şi Marin Preda era un pretențios al cuvântului.

- Ce credeți că ar spune Marin Preda despre societatea de astăzi și despre modul în care este citită și judecată opera lui?

- Și eu m-am gândit de mai multe ori la asta! În primul rând, cred că ar fi scris mult, cel puțin în urma evenimentelor de după 1989, cu Ion Iliescu și cu tot ce a urmat. Cred, totodată, că ar fi fost bulversat. Poate că s-ar fi retras din viața publică și ar fi scris tot timpul.
Faptul că opera lui nu mai este citită cu aceeași fervoare de dinainte de Revoluție cred că nu l-ar fi surprins, pentru că inclusiv el ar fi fost mirat și minunat de cât de repede evoluează și se schimbă lucrurile…