Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

COMUNICAT

COMUNICAT

   După cum probabil că aţi observat, Viaţa liberă a renunţat să mai mediatizeze informaţiile de presă legate de numele celor care şi-au anunţat deja candidatura pentru alegerile din această vară. Motivul constă în faptul că Viaţa liberă consideră că următoarea perioadă de precampanie, ca şi cea de campanie, este folosită, în general, de candidaţi, pentru a câştiga imagine pe ultima sută de metri – o tactică pe care cotidianul nostru nu o sprijină.

   Totuşi, pentru a nu limita dreptul la exprimare al candidaţilor, Viaţa liberă a lansat deja oferta publicitară, în cadrul căreia aceştia să îşi poată exprima punctele de vedere, evident cu respectarea câtorva principii simple:  limbaj decent, fără atacuri la persoană şi fără acuze care nu pot fi justificate cu probe. Toate opiniile, părerile şi informaţiile care vor apărea în cadrul materialelor publicitare ale candidaţilor vor fi exclusiv responsabilitatea acestora şi nu vor obliga Viaţa liberă la anumite preferinţe sau predilecţii electorale.  

   Independent de materialele publicitare ale candidaţilor, Viaţa liberă va continua să îşi facă propria agendă, trasată în principal de gălăţeni. Vom aborda în continuare subiectele care îi interesează pe cetăţeni, astfel încât aceştia să poată merge pe 10 iunie, în cunoştinţă de cauză, pentru a vota.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.