Coșul zilnic, ceva firimituri asezonate cu taxe și impozite

Într-o perioadă în care creșterile accelerate de prețuri ne erodează veniturile, ne-a ”înduioșat” grija Executivului care a ieșit pe piață cu celebra ordonanță a plafonării adaosului comercial la 14 produse de bază.

Însuși prim-ministrul țării, domnul Ciolacu, a fost la market ca ”simplul cetățean” să vadă cu ochii lui efectele ordonanțelor pritocite la Palatul Victoria. ”Cele mai mari scăderi sunt la cartofii noi, apoi la pâine, telemea, făină şi mălai”, a fost concluzia ochiometrică a premierului, fără a preciza însă că marjele scăderilor de prețuri sunt insignifiante comparativ cu valul de scumpiri care au adus veniturile multor români la ”cota de avarie”.
Care va fi efectul plafonărilor mai rămâne de văzut. Unii se tem că există mai degrabă riscul ca anumite produse să le găsim mai rar la raft sau că anumite costuri vor fi transferate la producătorii și așa în dificultate. Cert este că, dacă prețurile și nivelul de trai ar putea fi reglate prin decrete politice, atunci am asista la un miracol!

Din păcate, cârpirea coșului zilnic prin ordonanțe este mai degrabă un exercițiu de imagine, spoiala dulce care ne face să înghițim hapul amar al apropiatelor creșteri de taxe și impozite.
De exemplu, se vorbește acum, în pachetul de ”reformă fiscală”, de eliminarea scutirii plății de CASS pentru bonurile de masă. Probabil că, în aceste condiții, multe firme vor renunța la acordarea acestora. Asta culmea, după ce, pe hârtie, Executivul a mărit valoarea bonurilor la 35 de lei.

Să mai punem pe listă și creșterea TVA de la 5 la sută la 9 la sută pentru livrarea de energie termică, eliminarea facilităților pentru anumite categorii de angajatori, inclusiv în domenii vulnerabile ca forță de muncă, precum agricultura sau construcțiile, creșterea impozitării IMM-urilor, iar drept ”cireașă” fiscală putem să punem eliminarea acelor facilități de care beneficiau inclusiv ONG-urile din domeniul social.
Toate acestea vin în condițiile în care nu am auzit de soluții pentru reducerea marii evaziuni fiscale, în creșterea gradului de colectare la TVA sau în stăvilirea clientelismului politic ce a intoxicat inclusiv sfera economică.
Statul pune noi biruri după un val de cheltuieli nechibzuite, făcute, paradoxal, tot ”pentru binele poporului”. Cum rămâne atunci cu nota de plată la coșul zilnic? Ei bine, nimic nou sub soare: statul dă din vârful unghiei o firimitură și ia cu câte mâini poate să ducă!