O pledoarie pentru pace, din inimi de copil
Joi, 16 noiembrie, elevii și profesorii Școlii Gimnaziale Nr. 25 Galați, și-au dat mâna pentru a promova un mesaj extrem de important, mai ales în contextul actual. Ieri, în curtea unității de învățământ gălățene, s-a marcat Săptămâna Educației Globale, proiect desfășurat în perioada 13-19 noiembrie 2023. Pentru câteva zeci de minute, activitatea în școală s-a întrerupt și curtea a răsunat de mesaje de pace transmise cu ocazia evenimentului. „Pace” a fost cuvântul de ordine ieri, în curtea Școlii 25 Galați, acolo unde elevii s-au așezat în șir și au scris mesajul cu corpurile lor.
Elevii au confecționat, din foi frumos colorate, porumbei, exprimându-și prin desen și culoare dorința de a fi pace în lume, demonstrând astfel că sunt alături de copiii din zonele afectate de război. „Este foarte frumos. Am avut baloane, am cântat și ne-am așezat în forma acestui cuvânt care, pentru mine, este plin de sens. Eu trăiesc doar în pace, dar știu că alți copii trăiesc în război și se tem mereu”, ne-a zis o fetiță care a participat la activitatea organizată de elevii din ciclul primar de la Școala Nr. 25 Galați.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.