Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Moartea - salvarea unui suflețel chinuit

Cu chipul brăzdat de vânătăi, cu mânuțele împreunate pe piept, într-un coșciug alb, acoperit cu flori și înconjurată de oameni cu chipuri grave și oarecum nedumerite, Alexandra a plecat din această lume cu gândul, probabil, că mama ei nu a iubit-o. Într-o țară în care, "ca să fie bine", "elementele de risc ale societății" sunt păzite, de forțele statului și pe banii noștri, să nu se omoare între ele.
Citește și Fetița ucisă trăia într-o familie ”grijulie și iubitoare”
Imaginile cu un copil plecat nepermis de devreme din această lume sunt, oricum, greu de privit. Cu atât mai greu cu cât viața i-a fost curmată brutal, în chinuri de neimaginat, chiar de un părinte, și nu oricare, ci chiar de mamă. Alexandra a avut ghinionul să se nască, o dată dintr-o mamă cu tulburări psihice, poate dintr-un tată care nu și-a asumat creșterea ei, într-o familie în care asumarea responsabilităților nu a fost pe deplin înțeleasă și, nu în ultimul rând, într-o societate incapabilă. Da, incapabilă, pentru că "interesul superior al minorului", principiul după care  s-au conturat tot felul de legi scrise și nescrise ale pseudo-societății moderne în care ne aflăm, a fost, cel puțin în cazul ei, o noțiune golită de conținut. Printre adulți care fie s-au pretins a fi interesați de binele ei, fie nu le-a păsat, Alexandra și-a trăit scurta viață încercând să fie un copil bun. A învățat bine, a fost cuminte, a arătat cu puterea ei de copil că viața îi era "în regulă". Numai vânătăile apărute când la ea, când la surorile sale, arătau că anchetele autorităților care se preocupau de siguranța lor nu reușeau să atingă problemele în profunzime. Nicio cercetare, nicio măsură, dacă au fost luate, nu au fost suficiente pentru ca un copil să aibă șansa să depășească vârsta de 9 ani. Să aibă puterea să spună, să gândească, să facă sau să decidă singur. Această șansă i-a fost luată pentru că s-a născut într-o societate în care superficialitatea și ignoranța merg mână în mână, iar interesul de a fi "acoperiți", predominant prin birourile instituțiilor, e sfânt și trebuie respectat cu sfințenie. Pentru că de el depind funcții, sisteme, mecanisme.

Adevăratul "bine" al unui copil, doi sau trei, întâmplător dintr-o familie etnică sau cu situații medicale delicate, nu poate înfrânge blazarea și lipsa de fler, abil mascate pentru a da bine la controale și inspecții judiciare.
Oricât ar fi de oribil, un vârf de aisberg, cazul Alexandrei nu este singular. În țara în care grupările infractoare sunt păzite de poliție "ca să nu dea în foc", copii nevinovați, născuți fără voia lor în familii cu probleme, mor cu zile, pentru că interesul superior e al celor care pot, nu al celor care au nevoie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

4 comentarii

postat de Gina Marți, 6 Februarie 2024 02:40 86.124.203.*** Link la comentariu

Șocant!!!!Sfâșietor!Cutremurător!Numai la ea mă gândesc!Rudele sunt la fel de vinovate! Iar monstrul,că nu pot să-i zic mamă,să nu mai iasă din pușcărie!!!!!

postat de un observator Marți, 6 Februarie 2024 06:23 193.230.156.*** Link la comentariu

Dumnezeu să o ierte! Un copil sărman

postat de rodax Marți, 6 Februarie 2024 07:16 193.231.148.*** Link la comentariu

Unii oameni nu ar trebui să aibă copii.

postat de Iancu Jianul Marți, 6 Februarie 2024 20:18 5.13.170.*** Link la comentariu

Cautati pe net povestea lui Berila ce fusese tot prin Galati anii 40'...Aceasta criminala nu este departe... merita munca silnica pe viata! Nu POMANA in inchisoare! Majoritatea muncesc in libertate ptr un salariu infect de 400-500E.. cand vezi preturi de 1500-2000E! Ma mir ca se mai face ziua in Ro!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.