Vântul incertitudinilor bate dinspre Orient

Dispariția bruscă a președintelui iranian Ebrahim Raisi, în accidentul de elicopter care a avut loc duminică, aduce și mai multă incertitudine nu doar la Teheran, ci și la nivelul Orientului Mijlociu, deja marcat de un război ale cărui ecouri le regăsim în întreaga lume.

Dincolo de funcția în sine, Ebrahim Raisi era văzut mai mult decât ”un simplu președinte”. El era văzut inclusiv ca succesorul cel mai probabil al ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului. Prin urmare, moartea lui Raisi dă naștere inclusiv unui vid de putere la Teheran, chiar dacă, instituțional, știm deja că viitorul președinte va fi Mohammad Mokhber, până acum vice-președinte.

Dar dispariția bruscă a unuia dintre cei mai influenți oameni din structurile de putere riscă să dea naștere la o luptă pentru putere, atât la nivelul structurilor instituționale ale statului, cât și al celor clericale. La acestea din urmă, de exemplu, o întrebare este cine va fi, în condițiile actuale, succesorul lui Ali Khamenei. Poziția lui Raisi era incontestabilă. Dar acum, nu este exclus să se fi deschis calea spre funcția supremă în stat pentru fiul lui Khamenei, Mojtaba Khamenei. Am asista astfel la instaurarea unei succesiuni ereditare în Iran, chiar dacă nici măcar clericii nu văd cu ochi buni un astfel de pas!

Importante sunt și alte funcții și politici în stat, iar Iranul riscă să intre într-o perioadă foarte tulbure în care... este posibil orice. Dispariția lui Raisi – extrem de contestat de o parte a societății civile – dă sentimentul sfârșitului unei epoci, iar mișcările de stradă, înăbușite până nu de mult, ar putea să reizbucnească. Unui astfel de risc ar putea să i se răspundă cu o reprimare și mai puternică a mișcărilor de opoziție, ceea ce ar aprofunda o criză deja existentă. Cert este că poziția conservatorilor radicali este una puternică în stat și e greu de presupus că vor fi dispuși să renunțe cu ușurință la ea.

În plan extern, pe termen scurt este puțin probabil ca politica Iranului să se schimbe. Vom avea însă mai multă instabilitate, iar în ecuație intră inclusiv diversele miliții pro-iraniene din țările învecinate care, în prezent, sunt pe picior de război cu Israelul. În același timp, reconfigurarea scenei interne ar putea da un ”respiro” pe plan extern și reducerea implicării Teheranului în conflictele regionale. Rămâne însă de văzut, totuși, dacă Iranul nu a pus cumva în mișcare un tăvălug care merge mai departe chiar și independent de voința puterii de la Teheran.