Păcat că n-am pariat pe lenea Galaţiului la urne

În săptămâna de dinaintea alegerilor, discutam în redacţie despre intenţia de participare la vot, cum şi dacă se va materializa aceasta într-o participare reală, la acest dublu scrutin din 9 iunie. Fiindcă nimeni nu mă poate acuza de prea mult optimism, am spus că, în cel mai bun caz, vom fi undeva pe la 35-40 la sută (nu m-am înşelat prea mult), în niciun caz printre fruntaşii la hărnicie electorală. Am dezbătut situaţia, am fost contrazisă, în ideea că sunt mulţi tineri care ar putea înclina balanţa şi că, pe de altă parte, şi susţinătorii tradiţionali ai partidelor ar fi motivaţi să voteze, şi ceilalţi. 

Privind lucrurile din momentul acesta, când mai sunt puţine ore până la închiderea urnelor şi suntem din nou printre codaşii democraţiei, îmi pare rău că nu am pus un pariu serios, că mă îmbogăţeam în ziua cea mai lungă. Lăsând gluma la o parte şi neîncurajând jocurile de noroc, deşi, pentru prima oară, s-a putut paria pe candidaţi gălăţeni şi la casele de pariuri, am demonstrat încă o dată, noi, românii, ca popor, iar gălăţenii cu asupra de măsură că nu sunt prea preocupaţi de a-şi exprima opţiunea la urne. De fapt, o simplă privire prin zonele turistice, fie ele la mare sau la munte, dădea măsura exactă a spiritului de responsabilitate civică de care foarte mulţi dintre noi au dat dovadă. La nivel local, nici deschiderea plajei nu cred să fi ajutat foarte mult, deşi, în opinia mea, puteai merge la vot şi apoi oriunde voiai tu, la munte, la plajă, la mare, la pădure etc, fără ca maximum jumătatea de oră petrecută în secţia de votare să-ţi strice toată ziua, cum am auzit eu discuţii, zilele trecute, în diferite situaţii prin urbe. "Ce, să-mi stric eu ziua liberă pentru alegerile lor? Şi aşa sunt toţi o apă şi un pământ!" - spuneau nişte doamne bine, evident, cu adresă la politicienii locali.

Nu pot să nu constat, cu tristeţea aferentă, că absenţii nu înţeleg mecanismele democraţiei. Nu înţeleg că ziua alegerilor este poate singura când puterea nu se mai află doar în mâinile aleşilor, ci şi în ale noastre, iar dreptul la vot, pentru care s-a luptat şi s-a murit, nu trebuie tratat cu indiferenţă. Că, până la urmă, democraţia nu subzistă dacă este tratată ca un drept inalienabil şi pentru menţinerea căruia nimeni nu trebuie să facă efort. Alegerile "lor" sunt, de fapt, ale noastre, iar modul în care ne raportăm la ele este nota educaţiei pe care am primit-o, a modului în care ne prioritizăm viaţa şi ne justificăm, în faţa noastră şi a lui Dumnezeu, propriile opţiuni. Avem libertatea de a alege dacă votăm sau nu, dar ar fi bine să ne amintim ce ar trebui să facem cu ea, ca să nu dispară.