Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Întâi rup coşurile, pe urmă ne rup nouă capul

Remarcam, într-un articol recent, că, din fericire, de pe străzi au dispărut sticlele de plastic, fiindcă sunt reciclate contra cost, fie de către proprietari, fie de către alţii. Din păcate, variantă similară pentru alte deşeuri încă nu s-a găsit, deci paharele de plastic sau, mai nou, din hârtie cerată, paiele aferente, cutiile în care au fost sandviciuri sau pungile de plastic ori de hârtie, care ar trebui, potrivit legii şi bunului simţ, să ajungă la coş, ajung tot pe stradă, pe trotuare, pe spaţiile verzi. Le duce vântul prin copaci şi prin arbuştii de pe marginea străzilor, de unde nimeni, nici chiar serviciul de salubritate nu îi mai scoate.
Făcând aici o paranteză, după moda peisagistică modernă, la plantarea unor arbuşti ornamentali pe scuarul străzii Brăilei, mai sus de Inelul de Rocadă, s-a instalat întâi o folie anti-buruieni, ca să nu fi sufocaţi complet arbuştii încă pui. Pe măsură ce arbuştii creşteau, ideea era ca această folie să fie acoperită de frunzele lor, astfel încât să nu mai fie vizibilă. Ei bine, de la proiect până la practică este cale lungă în România, dacă vă duceţi acum acolo, veţi vedea locuri unde puiul de arbust ornamental a murit, a dispărut, s-a uscat, după caz, în urmă rămânând câte o gaură hâdă în pânza menţionată, pe care o udă bine merci câinii, având acces direct la ea. Nimeni nu a mai venit cu intervenţii ulterioare, corecţii, replantări. De ce? Fiindcă se poate şi aşa, la Galaţi. Fiindcă cineva de la Urbanism, din Primărie sau de la Gospodărire Urbană îşi ia salariul, din taxele noastre, DEGEABA. 
În aceeaşi zonă a străzii Brăilei, între Inelul de Rocadă şi intersecţia cu linia de tramvai de la Spitalul Judeţean, pe ambele părţi, s-au făcut diverse lucrări şi dispăruseră toate coşurile de gunoi. După sesizările noastre şi ale cetăţenilor, au fost instalate coşuri de gunoi de tip nou, metalice, şi totul părea să fi reintrat în normal. Ei bine, acum, din nou, nesimţirea unora a depăşit orice limită, au început să smulgă din trotuar coşurile de gunoi, pe care le aruncă în păduricea de alături. Nu-i potolesc, se pare, nici măcar poliţiştii care, uneori, stau aici pentru a-i surprinde pe şoferii care depăşesc viteza legală. Nu le este frică nici de agenţii firmelor de pază care, la fel, îşi fac veacul prin zonă aşteptând să fie chemaţi la vreo intervenţie. Nu le este frică de NIMENI şi de NIMIC. Vor spune unii că scriem despre fleacuri. Poate. Dar, fără să exagerăm, faptele anti sociale sunt primele semne ale unei infracţionalităţi împotriva persoanei. Întâi rup coşurile, pe urmă ne rup noul capul, adică.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

11 comentarii

postat de Politia virtuala vegheaza si se autosesizeaza pe retelele de socializare Sâmbătă, 8 Februarie 2025 04:36 5.13.158.*** Link la comentariu

...si continuati sa glorificati in articole zilnice, activitatea politiei locale, nationale si jandarmeriei. Calitatea serviciilor prestate de acestia se vede direct, ora de ora, in oras si judet.

postat de George Sâmbătă, 8 Februarie 2025 05:59 128.127.119.*** Link la comentariu

Este multa mizerie in oras si din cauza cosurilor de gunoi fara capac. Vantul, ciorile, pescarusii, maidanezii scot gunoaele din cosuri.

postat de eu Sâmbătă, 8 Februarie 2025 07:08 5.13.180.*** Link la comentariu

Zilele trecute,la una din ălea multe secții de Poliție locală,un burtos în uniformă își lua o carte din portbagajul mașinii parcate în ușăE bine că citește,e clar că nu a făcut-o când trebuia..

postat de eu Sâmbătă, 8 Februarie 2025 10:42 5.13.180.*** Link la comentariu

Judecând după numărul de caractere pe care îl poate avea comentariul...Să știți că unii din orașul ăsta suntem domesticiți, ne-am obișnuit cu lumini aprinse pe străzi.Tu și colega ta care "absolvește"

postat de Tudor Sâmbătă, 8 Februarie 2025 14:03 46.97.169.*** Link la comentariu

Corect !!!După proverbul,cine azi fură în ou,mâine o să fure un bou.

postat de George Sâmbătă, 8 Februarie 2025 16:45 128.127.118.*** Link la comentariu

@Eu Poate nu era o carte, ci agenda cu care se plimba tantos pe trotuar si in care si-a scris "impresile". Daca vede o hartie pe jos, nu o ridica, pentru ca are oase in burtoi.

postat de Quaestio Sâmbătă, 8 Februarie 2025 20:25 86.124.202.*** Link la comentariu

Nu inteleg care ar fi Castigul ptr Orisicine sa 'demoleze' un Cos de Gunoi . Te face mai mascul ? Ptr ca nu cred ca autorii sunt niste Pensionari .

postat de eu Duminică, 9 Februarie 2025 07:05 5.13.180.*** Link la comentariu

Apreciez ramura de măslin întinsă. Te rog frumos să mă ierți dacă m-am adresat nepotrivit, dar trebuie să înțelegeți și voi că gest mai urât decât cenzura,nu există pe fața pământului. Weekend plăcut!

postat de Trandafirul Galben Duminică, 9 Februarie 2025 09:28 86.125.59.*** Link la comentariu

Aceste fapte sunt exact "OGLINDA" BUGETARILOR pe care îi plătim regește și care sunt specializați în face greve și în distrugerea IMM-urilor sau cetățenilor care nu fac parte din MAFIA lor. Rușine!

postat de Oprea ionel Duminică, 9 Februarie 2025 09:49 109.166.130.*** Link la comentariu

Politia locală pe dinafară. Nui scoți din mașini nici morți. Numai dacă vede vreun fraier că a parcat aiurea. În rest belferi frate

postat de Gigel Duminică, 9 Februarie 2025 17:15 5.13.193.*** Link la comentariu

Infractionalitatea este in crestere peste tot deci ar trebui regandit sistemul de pedepse pentru ca pedepsele mici in speranta indreptarii nu mai au efect.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.