Întâi rup coşurile, pe urmă ne rup nouă capul

Remarcam, într-un articol recent, că, din fericire, de pe străzi au dispărut sticlele de plastic, fiindcă sunt reciclate contra cost, fie de către proprietari, fie de către alţii. Din păcate, variantă similară pentru alte deşeuri încă nu s-a găsit, deci paharele de plastic sau, mai nou, din hârtie cerată, paiele aferente, cutiile în care au fost sandviciuri sau pungile de plastic ori de hârtie, care ar trebui, potrivit legii şi bunului simţ, să ajungă la coş, ajung tot pe stradă, pe trotuare, pe spaţiile verzi. Le duce vântul prin copaci şi prin arbuştii de pe marginea străzilor, de unde nimeni, nici chiar serviciul de salubritate nu îi mai scoate.
Făcând aici o paranteză, după moda peisagistică modernă, la plantarea unor arbuşti ornamentali pe scuarul străzii Brăilei, mai sus de Inelul de Rocadă, s-a instalat întâi o folie anti-buruieni, ca să nu fi sufocaţi complet arbuştii încă pui. Pe măsură ce arbuştii creşteau, ideea era ca această folie să fie acoperită de frunzele lor, astfel încât să nu mai fie vizibilă. Ei bine, de la proiect până la practică este cale lungă în România, dacă vă duceţi acum acolo, veţi vedea locuri unde puiul de arbust ornamental a murit, a dispărut, s-a uscat, după caz, în urmă rămânând câte o gaură hâdă în pânza menţionată, pe care o udă bine merci câinii, având acces direct la ea. Nimeni nu a mai venit cu intervenţii ulterioare, corecţii, replantări. De ce? Fiindcă se poate şi aşa, la Galaţi. Fiindcă cineva de la Urbanism, din Primărie sau de la Gospodărire Urbană îşi ia salariul, din taxele noastre, DEGEABA. 
În aceeaşi zonă a străzii Brăilei, între Inelul de Rocadă şi intersecţia cu linia de tramvai de la Spitalul Judeţean, pe ambele părţi, s-au făcut diverse lucrări şi dispăruseră toate coşurile de gunoi. După sesizările noastre şi ale cetăţenilor, au fost instalate coşuri de gunoi de tip nou, metalice, şi totul părea să fi reintrat în normal. Ei bine, acum, din nou, nesimţirea unora a depăşit orice limită, au început să smulgă din trotuar coşurile de gunoi, pe care le aruncă în păduricea de alături. Nu-i potolesc, se pare, nici măcar poliţiştii care, uneori, stau aici pentru a-i surprinde pe şoferii care depăşesc viteza legală. Nu le este frică nici de agenţii firmelor de pază care, la fel, îşi fac veacul prin zonă aşteptând să fie chemaţi la vreo intervenţie. Nu le este frică de NIMENI şi de NIMIC. Vor spune unii că scriem despre fleacuri. Poate. Dar, fără să exagerăm, faptele anti sociale sunt primele semne ale unei infracţionalităţi împotriva persoanei. Întâi rup coşurile, pe urmă ne rup noul capul, adică.