Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Păgâni cu pretenţii de apostoli

Odată cu decizia Curţii Constituţionale a României de a-i interzice lui Călin Georgescu intrarea în cursa electorală pentru funcţia de preşedinte al României, a început vânzoleala printre cei ce l-au susţinut mai mult sau mai puţin făţiş şi care se revendică suveranişti/ naţionalişti, măcar în parte. O mulţime de politicieni mai mari sau mai mici, unii chiar necunoscuţi, visează la fotoliul de la Cotroceni şi încearcă să capitalizeze imaginea aproape mesianică de care s-a bucurat în ultima perioadă Călin Georgescu.

În primul rând, şi-au anunţat candidatura toţi cei trei şefi de partide parlamentare din zona naţionalistă, George Simion (AUR), Diana Şoşoacă (SOS) şi Anamaria Gavrilă (POT). Fiecare dintre ei a scos diverşi "porumbei" pe gură de-a lungul vremii, aşa că nu se ştie în ce măsură vor fi declaraţi eligibili pentru prezidenţialele din luna mai, lidera SOS având deja o "interdicţie" la activ, la alegerile din toamnă. Tot din zona acestor formaţiuni politice există mai multe variante de "rezervă", cei mai cunoscuţi candidaţi fiind Gigi Becali şi Anton Pisaroglu. Interesant este faptul că Gigi Becali s-a declarat adversar al lui Călin Georgescu, deşi partidul din care face acum parte (AUR) l-a susţinut.

În categoria politicienilor cu notorietate, cele mai importante nume sunt Crin Antonescu, Nicuşor Dan, Elena Lasconi şi Victor Ponta, fiecare dintre ei având pretenţii de unic salvator al ţării, după mici succese care unora li s-au cam urcat la cap. Nicuşor Dan a fost reales anul trecut primar al Capitalei, Elena Lasconi speră să repete rezultatul nesperat de bun din turul I al alegerilor anulate, Victor Ponta crede că poate atrage voturile social-democraţilor nemulţumiţi de desemnarea unui liberal, iar Crin Antonescu vine după zece ani de meditaţie, în care se pare că i s-a tot "arătat" Palatul Cotroceni. Mai mult, Ponta defilează cu propunerea de a-l numi premier pe Călin Georgescu, variantă imposibilă în actuala configuraţie parlamentară, dar credibilă pentru o mare parte din votanţi.

Daniel Funeriu, Cristian Sima, Ana Birchall, Lavinia Şandru şi Gabriel Păun şi-au anunţat şi ei la un moment dat intenţia de a candida la scrutinul din 4 mai, deşi nu se ştie dacă vor reuşi să strângă semnăturile necesare până sâmbătă seara. Toţi se consideră unici deţinători ai soluţiilor miraculoase de a salva România.

Trebuie spus că alţi câţiva pretendenţi au fost deja respinşi de Biroul Electoral Central, printre aceştia aflându-se Ion Popa, Maria Marcu sau Petru Mîndru, toţi iluştri necunoscuţi cu pretenţii de staruri.

Una peste alta, am contabilizat deja 18 candidaţi, dintre care 14 au încă posibilitatea de a intra în cursa electorală. Mai toţi au pretenţii de "apostoli" ai neamului, deşi cei mai mulţi etalează cel mai adesea în spaţiul public o imagine de pâgâni.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DP

Articole înrudite

8 comentarii

postat de Camelia Joi, 13 Martie 2025 23:55 5.13.139.*** Link la comentariu

Chiar NU SE POATE ? Chiar NU EXISTA ?

postat de florin Vineri, 14 Martie 2025 03:29 86.124.202.*** Link la comentariu

Alegem din unul care a trăit ultimii 10 ani din banii sotiei ,unul de care media afirma că e mincinos,o doamna de care fiica ei spune că îi este rușine și un mare nimic în viața lui!Anulez votul !_

postat de Gigel Vineri, 14 Martie 2025 05:55 5.13.151.*** Link la comentariu

Daca ar cauta "la bani" si fundatiile din spatele usere, Lasconi si Nicusor.....unii nici nu erau inscrisi si isi faceau campanie electorala.

postat de calator in Romania Vineri, 14 Martie 2025 06:59 5.2.209.*** Link la comentariu

Nu votez pe nimeni. Imi pare rau, e pt prima data cand nu voi vota. Nu am pe cine!

postat de alz Vineri, 14 Martie 2025 07:17 194.105.20.*** Link la comentariu

Prin sustinerea unui individ care nu a facut nimic in politica, C.Antonescu, PSD+PNL demonstreaza inca o data ca nu au inteles nimic din votul anterior in care au "infrant"cu felicitari.

postat de magis Vineri, 14 Martie 2025 07:19 89.121.200.*** Link la comentariu

Votati candidații Partidului Securist Român !

postat de Quaestio Vineri, 14 Martie 2025 10:23 86.124.202.*** Link la comentariu

De economie/ locuri de munca nu zice Nimeni nimic . Nu inteleg cum vor ei sa ne ajute / convinga . Cu zambete ? Din ce se consuma Intern , NIMIC nu se poate face aici ?Nu e o tema importanta ?

postat de Un roman Vineri, 14 Martie 2025 13:00 185.19.166.*** Link la comentariu

Niciunul nu merită să fie ales. Cine ar fi bun nu candidează. Dottore mai bine s-ar ascunde că nu are șanse. Vom fi nevoiți să alegem răul cel mai mic ca întotdeauna. Mulți veniți puțini aleși...

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.