Ai, n-ai buletin, Poliția te vrea!

De un număr apreciabil de ani, din cei 203 pe care îi împlinește astăzi, Poliția Română încearcă tot felul de metode de promovare a meseriei, pentru a atrage din mulțimea de juniori mici și foarte mici potențiali viitori angajați. Pentru că, oricât nu le place unora să recunoască, poliția trebuie să fie o forță, o necesitate și un element de siguranță în societate. Așa a fost gândită, iar generațiile care se schimbă trebuie să îi asigure continuitatea.

La vremuri noi, metode noi, care, pe cât posibil, se diversifică de la un an la altul. Poate nu cu frecvența cu care se pot schimba preferințele, mereu altele, ale tinerelor generații, dar se încearcă o cât mai accesibilă abordare a carierei în instituția numită Poliție. O vorbă spune că fiecare societate are poliția pe care o merită și poate că tiparele pe care le întâlnim astăzi printre oamenii în uniformă și felul în care ei relaționează cu lumea sunt o reflectare a contextului general.

Suntem atrași de vizual, de palpabil, conceptele abstracte nu își mai găsesc locul, pentru că suntem prea grăbiți să le mai pătrundem semnificația. Așa trebuie să fie și imaginea Poliției și a oamenilor care o alcătuiesc. De ani de zile, vedem că polițiștii, și nu numai ei, recurg la apropiere de public, cu un număr mic de ocazii, ca să arate cine sunt. Evident, cu elementele distractive și ușor perceptibile, care să atragă copiii: un câine dresat, o mașină cu sirene și girofar, niște arme cum cei mici văd doar la eroii din filme sau pe internet, un joc distractiv, întrebări și răspunsuri, după curiozitate, vârstă și interes. Câteodată, mai mult din partea fetelor decât a băieților. Nu-i rău. Important este ca, în primul rând, copiii să înțeleagă rolul poliției, să o respecte, să știe că polițiștii sunt și ei oameni. Să înțeleagă ce trebuie să facă pentru a ajunge să-și construiască o carieră în meseria asta.

În fiecare an, în preajma zilei de 25 martie, exercițiul de promovare se repune în scenă, în încercarea poliției nu de a-și spăla imaginea, ci de a câștiga capital de încredere și, pe termen mediu și lung, de oameni. Undeva, totuși, ceva scârțâie, pentru că, pe parcurs, entuziasmul care umple anual ograda instituției care trebuie să apere legea se pierde. Exuberanța exercițiilor de imagine se pierde în memoria tineretului, care, ajuns în pragul maturității, trebuie să-și aleagă calea: cea a dreptății și cea profesională. Copiii mici și foarte mici, care ieri au umplut curtea Poliției și probabil o vor mai face și în anii următori, sunt viitorul și pentru ei promovarea nu ar trebui să cuprindă doar imagine, ci și respect, și siguranță.