Până unde este pregătire şi de unde începe panica

Circulă prin toată presa reguli de urmat în cazul unei situaţii de urgenţă, conflict armat sau dezastru natural, şi toate lumea se dă de ceasul morţii să vadă ce spune UE că ar trebui să avem în cămară, în casă etc. Ei bine, vă spun eu, că am citit documentul în original (după ce o traducere proastă, cel mai probabil cu AI, a răspândit pe toate site-urile sintagma "întreruperi extreme", când, de fapt, era vorba despre "perturbări extreme"), nu e nicio filosofie. Poate cu excepţia vreunui set de scule de buzunar, care nu existau pe vremuri, absolut toate obiectele cu pricina se aflau în orice casă din România şi acum peste 35 de ani, adică în faimoasa Epocă de Aur.

Nu aveam noi trusă medicală de urgenţă din asta cu cutie proprie şi crucea roşie pe ea, dar nu exista casă fără spirt şi Rivanol, fără feşe sterile şi leucoplast, măcar câte 20 de tablete din toate medicamentele generice care erau atunci la îndemână (vă mai amintiţi ambalajele din hârtie, din care puteai rupe o singură tabletă, în învelişul ei protector?). În plus, fiindcă nu prea aveam curent electric seara, nu exista casă fără câteva lanterne serioase şi rezervele de baterii aferente, plus lumânări şi chibrituri, în caz de rămâneai fără baterii. Nu exista gospodar să nu aibă măcar o securice de tăiat oasele, chiar şi la bloc, numai bună în caz de nevoie să deschizi forţat o uşă sau să înlături un obstacol.

Cât despre provizii, păi bunica mea Ana, basarabeancă din Cahul care se temea de ruşi mai dihai decât de ucigă-l toaca, avea un cufăr mare din lemn unde punea, la fiece pensie, câte un kilogram de făină, unul de orez, paste, zahăr şi chiar ulei, în sticle de 1 l, închise bine cu ceară, să nu se râncezească râvnitul lichid. Principiile sunt cam aceleaşi, doar recipientele s-au schimbat, să spunem aşa. Evident, acum oferta de produse greu perisabile este mult mai mare, dar trebuie luată în calcul, la o adică, şi greutatea, mai ales dacă se presupune că trebuie să plecăm la drum cu proviziile în spate.

O altă pregătire de supravieţuire, de data asta într-o expediţie montană, unde trebuia să ne cărăm în spate şi adăposturile, şi hrana, spunea că greutatea rucsacului nu trebuia să fie mai mare de o treime din greutatea corporală a celui care-l poartă. Evident, această limită este cea maximă, dar nu suntem cu toţii antrenaţi, nici militari de carieră, aşa că trebuie ţinut cont şi de asta când alcătuim o eventuală trusă de urgenţă şi împărţim între membrii familiei lucrurile care neapărat trebuie luate, în caz de evacuare. Aceste discuţii sunt ipotetice, dar puţină pregătire nu strică. Doar să o facem cu calm şi cu cap. Nu este cazul nici să golim supermarketurile, nici să ne achiziţionăm echipamente de tip militar.