Cu așa justiție, să tot fii infractor!

Se știe că Galațiul are unele ”tradiții” bine împământenite în unele regiuni, este cunoscut ca un județ violent, unde rapid se scoate cuțitul. Punerea lucrurilor în ordine inclusiv prin pedepsirea răufăcătorilor ar trebui să cadă exemplar, în ultimă instanță, în sarcina justiției.

Dacă ar fi prima dată când un infractor hoț, bătăuș, criminal sau orice altceva scapă ieftin pe mâna unui judecător, ar mai rămâne poate loc de îndoială. Circumstanțe, strategie avocățească, noroc etc. Ceva extrem de bizar se repetă însă neînțeles de regulat într-o instanță care ar tebui să facă dreptate la prima mână într-o zonă extrem de problematică sub aspectul siguranței publice.

”Iertarea” aproapelui pare să aibă alte conotații în mecanismul de jusțitie locală, în fieful cuțitarilor, bețivilor, al violențelor în familie, unde sărăcia materială și de multe ori educațională a localnicilor se împletește cu pornirile sângeroase. Corectarea, înlăturarea pericolului social în cazul faptelor grave, comise cu intenție de indivizi certați cu legea și bunele moravuri, și dovediți, culmea, prin alte sentințe judecătorești, par deziderate ce nu se vor a fi atinse.

Bunăoară, cazul unui piroman din Chiraftei care abia ieșit din pușcărie, unde stătuse pentru o fapte de o violență extremă, a comis alte nelegiuiri, cu o ferocitate și mai mare, cu un impact și mai puternic: distrugere prin incendiere, ultragierea nu unuia, ci a doi polițiști, și altele. Doi ani de închisoare cu suspendare au fost considerați suficienți de un judecător învestit cu exercțiul autorității publice, plătit să facă dreptate și să stârpească răul prin deciziile pe care le ia.

Lăsarea în libertate a unui infractor, al cărui singur ”merit” a fost că și-a recunscut faptele, s-a dovedit a fi o decizie proastă în doar câteva zile, când pușcăriabilul a recidivat, tot cu violență, punând în pericol alți oameni, alte valori. Putem vorbi, în acest context, de o alttă recidivă, cea a iertării: pentru că nu a fost prima dată când, pe băncile aceleiași instanțe, infractori violenți și periculoși au scăpat mângâiați pe creștet. Îl amintim pe luptătorul Alin Chirilă, păsuit cu o condamnare cu suspendare sau pe câțiva tâlhari că au comis fapte greu de trecut cu vederea, la drumul mare.

Din fericire, niciunul dintre cei amintiți nu a scăpat de furcile recursurilor la instanțele superioare, care au îndreptat ”erorile”. Erori care însă, așa cum s-a întâmplat în cazul piromanului de la Chiraftei, au potențial mare de degenerare. Erori care, odată comise, pot face orice act de justiție ulterior tardiv și fără putința de a mai repara ceva.