Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Galaţiul, între două baluri

La sfârşitul acestei săptămâni, între 21 şi 24 august, gălăţenii dornici de distracţie vor avea de ales între două evenimente culturale de amploare: Festivalul Internaţional de Folclor "Doina Covurluiului", eveniment gratuit, organizat de Consiliul Judeţean, prin Centrul Cultural "Dunărea de Jos", şi Festivalul Danube Rock Revolution, organizat privat, în acelaşi timp, pe Stadionul "Dunărea", contra cost. Evident, fiecare eveniment are publicul său ţintă, atracţiile sale. Pentru iubitorii de folclor, festivalul este o oportunitate să vadă porturi şi ansambluri din alte ţări, unde, cel mai probabil, nu vor ajunge niciodată, precum şi să asculte vedete naţionale pe care nu şi-ar putea permite să le vadă într-un concert plătit. În cazul amatorilor de rock, starurile naţionale incontestabile şi nume din muzica internaţională pe care altfel nu prea aveau cum să le vadă, plus satisfacţia că festivalul a redevenit de rock, după nişte ediţii în care au urcat pe scenă şi nume din alte genuri muzicale justifică efortul de a plăti bilet.

Este bine că se întâmplă asemenea evenimente la Galaţi, ar trebui să fie mai multe şi să atragem şi noi, de ce nu, turişti care să-şi cheltuiască banii la Galaţi, aşa cum o facem şi noi prin alte părţi. Ceea ce nu pricep în ruptul capului este de ce a fost musai să se suprapună aceste evenimente? Iar weekendul trecut, de Sfânta Maria, nu s-a putut organiza şi la noi o sărbătoare în adevăratul sens al cuvântului, pentru ca, pe lângă ceremonialul militar şi religios şi exerciţiile navelor militare, miile de gălăţeni care au venit pe malul Dunării să poată face şi altceva. De ce s-a putut la Tulcea şi la Constanţa, de ce s-a putut până şi la Bicaz, iar la Galaţi, nu? Evident, răspunsul nu îl am.

Dar pot intui că lipsa, de la aceste manifestări, a numărului 1 din Primărie, Prefectură şi Consiliul Judeţean nu a fost întâmplătoare. Dacă s-ar fi investit bani publici în sărbătoare, alta era situaţia. Poate am fi avut şi jocuri de artificii sau măcar proiecţie de lumini, poate s-ar fi găsit şi vedete dispuse să anime atmosfera, poate s-ar fi organizat jocurile marinăreşti care, altădată, erau deliciul copiilor. Era aşa de greu să găseşti nişte bani pentru a recompensa talentele locale? Fără să-mi forţez prea mult neuronii, avem şi noi artiştii noştri minunaţi care ar merita promovaţi şi aplaudaţi, de ziua lor onomastică - solista Teatrului Muzical - Mariana Pisică, soprana Ana-Maria Zaharia, folkista Maria Magdalena Dănăilă, minunata actriţă Ana Maria Ciucanu, actorul Marian Sterian, tânăra actriţă Maria Niţă, frumoasa şi talentata Maria Crăciun, iar lista poate continua. Fraţilor, chiar nu suntem în stare să ne bucurăm decât dacă dăm 10.000 de euro pe un concert şi aceia la talente venite din altă parte?

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

3 comentarii

postat de Ion Marți, 19 August 2025 06:17 46.97.169.*** Link la comentariu

Nu suntem frați cu tine! Cat despre serbări, ai o vară plină de evenimente, le-ai văzut? Ziua Marinei nu o face primăria și poate e cazul ca distracțiile să vină și pe bani privați.

postat de Quaestio Marți, 19 August 2025 07:54 86.124.200.*** Link la comentariu

Ori e vorba de preferinte personale ale Decidentilor ...ori le e frica ca lumea nu va fi multumita , si le scade Rating-ul/punctele de imagine ...ori sunt 'conexiuni' (unii)Artisti-partide .

postat de paloma Marți, 19 August 2025 08:51 86.124.200.*** Link la comentariu

Asa pricepe primaria sa ne cheltuie banii in perioada criza !!!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.