Cine se supără ca prostul pe sat

Mă tot frământă, de câteva săptămâni bune, o nedumerire. Din ce în ce mai mulţi oameni, mai cu seamă aceia care comentează mereu, online, înainte să fi citit conţinutul articolelor, se supără şi ne înjură pe noi, jurnaliştii, dacă subiectul ştirilor nu le este pe plac. Să dau exemple, ca să fie totul clar.

Primeşte un cântăreţ de manele acuzat în trecut de nişte fapte antisociale diplomă de excelenţă pentru nu ştiu ce, noi suntem de vină, că am anunţat situaţia, nu entitatea sau persoana care l-a premiat. Şi dă-i şi înjură jurnalistul care a menţionat, într-o rubrică de comentariu a emisiunilor tv, că acest fapt a fost mediatizat de anumite canale.

Anunţăm că s-au dat salariile în Combinat, ne înjură lumea pe noi că nu au luat toţi odată, deşi în text scria clar că vor intra în funcţie de băncile la care oamenii aveau conturile. Suntem acuzaţi de parcă am fi plecat noi cu banii altora acasă. Spunem că e posibil să fie trecuţi în şomaj tehnic unii angajaţi din Combinat, iar dă-i şi ne înjură, de parcă noi am fi factorul decizional.

Scriem că judecătorii de Curtea Constituţională şi-au votat menţinerea privilegiilor şi a pensiilor speciale, un val de invective se abat şi asupra noastră, de parcă noi ne vom bucura de banii domnilor magistraţi. Vă asigurăm, nu este cazul.

Scriem despre conflicte între oameni, suntem înjuraţi, scriem despre accidente rutiere, suntem înjuraţi. Relatăm despre crime şi bătăi, iar, ni se reproşează că alergăm după audienţă. Oamenii uită, voit, mi se pare, că misiunea noastră nu este să fabricăm ştirile - mai fac unii şi din astea, dar e greşit din toate punctele de vedere.

Misiunea noastră este să relatăm realitatea. Cu cât mai multă acurateţe, cu cât mai multe detalii, aşa încât cititorii noştri să-şi poată forma o opinie proprie asupra realităţii. Nu provocăm noi faptul divers. Vă asigurăm că niciunul dintre noi nu ar vrea să scrie despre nenorociri, morţi, violenţă domestică, război.

Din păcate, viaţa noastră este plină de asemenea întâmplări. Facem eforturi foarte mari să reflectăm, pe cât posibil, în egală măsură, şi lucrurile bune care se întâmplă, să le încurajăm. Este nevoie, pentru fiecare dintre noi, de un efort conştient şi constant pentru ca urâtul şi răul din jur să nu ne copleşească, să nu-l ducem, zilnic, acasă, la cei dragi. Dar nu putem băga, precum struţul, capul în nisip şi să ne lăsăm dosul să ia foc. Este important ca oamenii să ştie ce se întâmplă în jurul lor, în afara bulei fiecăruia. Data viitoare când aveţi chef să ne înjuraţi pentru o ştire, gândiţi-vă când aţi văzut ultima dată o persoană fără viaţă. Pentru unii, mai norocoşi, răspunsul ar putea fi niciodată. Pentru alţii, acum ani de zile. Pentru noi, chiar azi.