În lupta cu rețelele, contează războiul

Omenirea este pe cale să piardă o primă luptă cu ceea ce a creat pentru a se distra. Dependența pe care oamenii au dobândit-o vizavi de rețele, de la cele mai fragede vârste până în pragul senectuții, ne-a adus într-o etapă în care ne punem întrebarea dacă e mai bine să tăiem ”răul” de la rădăcină, ori să învățăm să trăim cu el fără a ne pierde identitatea.

Asemeni lui Pygmalion, căruia zeii i-au însuflețit-o pe Galatea, propria creație, ca s-o ia de soție, omenirea nu mai poate fără AI și rețele. Puțin câte puțin, i-a dat puteri pe care nu le mai poate controla și ale cărui efecte pe termen lung asupra a orice nu și le-a imaginat. Atât de mult, încât un ”produs” AI i-a băgat recent în sperieți pe mogulii din industrie după ce a învățat o limbă străină pe care nu ar fi trebui să o știe. Asta ca să ne dăm seama cât de departe au ajuns lucrurile și cât de neputincioși tindem să devenim, pe zi ce trece, într-o luptă pe care nu o ai putem controla. 

Ceea ce am creat, chiar și ca simpli utilizatori care am dat putere fenomenului, capătă autonomie. Oamenii nu mai pot respira fără rețele, copii practic se nasc și cresc pe rețele. Asistăm, dacă nu la o degenerare a speciei pe fondul acaparării tehnologice, la un moment în care omul trebuie să-și redefinească capacitățile. 

Fără electricitate mai putem respira, fără internet și rețele, nu. În disperare de cauză, la nivel planetar se pune problema interzicerii totale a rețelelor pentru copii. Variantă de avarie, bună în sensul ei, dar fără un argument solid și impredictibilă sub aspectul efectelor. Pe principiul că ce omul nu știe nu are cum să-i dăuneze, da, ar fi bine ca minorii să nu se mai arunce de mici în brațele Snapchatului, Facebookului sau pe TikTok. Măcar așa, poate, sub o prezumată plictiseală, și-ar dezvolta alte abilități care să-i ajute la creșterea ca adult. În altă direcție, nimeni nu poate anticipa costurile privării totale, pe termen lung, a noilor generații, de tehnologie.

Ar putea rezulta probleme grave de sănătate publică, alte probleme sociale ori de delincvență a minorilor scoși de pe rețele rețele, dar expuși zilnic adulților care, paradoxal, pot face ce vor.
Și fac, din greu, pentru că actualele generații de părinți sunt pionierii rețelelor, care s-au născut exact la vremea când ei erau de vârsta celor care acum ar trebui privați.

Pe de altă parte, se știe că orice rău, oricât ar fi de mare, nu poate fi eliminat. Datoria oamenilor este să învețe să trăiască cu pericolul, să fie mai deștepți și să și-l facă aliat. În această direcție, educarea cu responsabilitate a copiilor privind accesul la rețele și folosirea informațiilor din ele ar putea părea varianta câștigătoare.

Dar, ca orice lucru bun, are și un punct slab. Sarcina creării discernământului și controlului nu pică pe AI, ci taman în cârca adulților, pentru care ”viața fără filtru și like” e grea și pustie.