UPDATE. Va mai avea Galaţiul aleşi locali pentru şedinţa de joi? Ce transmite prefectul judeţului Galaţi, George Toderașc

Situaţia creată – nu numai în municipiul Galaţi – de noile prevederi legislative este pe cât de nebuloasă, pe atât de tensionată. Tocmai de aceea am solicitat prefectului judeţului Galaţi, George Toderașc, un punct de vedere lămuritor. Îl prezentăm în integralitate:
„În urma apariției Legii nr. 165/2026, prin care au fost modificate și completate prevederile Codului administrativ, consider necesară clarificarea modului de aplicare a noilor dispoziții, în special a prevederilor art. 550 alin. (6).
Potrivit punctului de vedere transmis de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, răspuns agreat și de Agenția Națională de Integritate, cadrele didactice și personalul medical nu intră în categoria personalului contractual vizat de art. 550 alin. (6) din Codul administrativ, întrucât aceste categorii profesionale nu se regăsesc în enumerarea prevăzută de art. 539 alin. (2). În cazul acestora, se aplică prevederile statutelor speciale care reglementează activitatea profesională.
De asemenea, în cazul consilierilor locali și județeni, regimul incompatibilităților este reglementat în mod expres de art. 88 din Legea nr. 161/2003. Prin urmare, prevederile art. 550 alin. (6) din Codul administrativ nu se aplică aleșilor locali în ceea ce privește regimul incompatibilităților.
Am transmis acest punct de vedere către toate unitățile administrativ-teritoriale din județul Galați, pentru ca prevederile legale să fie cunoscute și aplicate în mod unitar.
În exercitarea responsabilităților noastre, este important să avem o abordare bazată pe claritate, legalitate și predictibilitate. O interpretare corectă și unitară a dispozițiilor legale contribuie la evitarea situațiilor de incertitudine și oferă atât autorităților administrației publice locale, cât și persoanelor vizate, un cadru clar în aplicarea noilor prevederi”, ne-a declarat prefectul judeţului Galaţi, George Toderașc.
Aleşii locali ai municipiului Galaţi sunt convocaţi joi, 27 august, de la ora 13:00, într-o şedinţă ordinară de Consiliu care… e posibil să nu se poată desfăşura legal şi statutar. Şi asta pentru că e posibil să nu mai existe suficienţi consilieri care să participe şi să poată dezbate şi vota proiectele de pe ordinea de zi.
Situaţia – halucinantă, dacă o putem numi astfel – este determinată de intrarea în vigoare a noilor reguli privind incompatibilităţile. Prevederi care nu mai permit mandatul de ales local şi angajarea cu un contract individual de muncă într-o autoritate sau instituţie publică.
Consilierii locali au fost deja notificaţi cu privire la această situaţie:
„Legea nr. 165/2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 651 din 6 august 2026, intrată în vigoare la 9 august 2026, a modificat dispozițiile art. 550 din Codul administrativ în sensul că prevederile art. 550 alin. (6) dispun că regulile privind incompatibilitățile funcționarilor publici, cuprinse în art. 94-97 din Legea nr. 161/2003, se aplică în mod corespunzător și personalului contractual.
Sunt vizate, în principal, persoanele care îndeplinesc simultan următoarele două condiții:
(i) au mandat de consilier local sau consilier județean;
(ii) sunt angajate cu contract individual de muncă într-o autoritate sau instituție publică: primărie, consiliu județean, minister, agenție, serviciu public ori altă instituție administrativă”.
Indiferent de partidele politice pe care le reprezintă, numeroşi consilieri sunt, astăzi, 25 august, în postura de a alege între mandatul de ales local şi contractul individual de muncă.
Vom reveni
Câteva mii de consilieri județeni și locali devin incompatibili începând de marți, 25 august, și trebuie să aleagă fie să rămână în funcțiile în care au fost aleși, fie să rămână angajați ca funcționari publici sau personal contractual la stat, scrie G4Media.
Și asta pentru că noul art. 550 alin. (6) din Codul administrativ (modificat prin Legea nr. 165/2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 651 din 6 august 2026 și intrată în vigoare la 9 august 2026) prevede că regulile privind incompatibilitățile funcționarilor publici, cuprinse în art. 94-97 din Legea nr. 161/2003, se aplică în mod corespunzător și personalului contractual.
Conform sursei citate, sunt vizate, în principal, persoanele care îndeplinesc simultan următoarele două condiții:
- au mandat de consilier local sau consilier județean;
- sunt angajate cu contract individual de muncă într-o autoritate sau instituție publică: primărie, consiliu județean, minister, agenție, serviciu public ori altă instituție administrativă.
Aceste persoane nu mai pot continua simultan activitatea profesională și exercitarea mandatului. Nu este necesară demisia din funcție sau din mandat. Soluția prevăzută de lege este suspendarea contractului individual de muncă.
Cadrele didactice, cercetătorii științifici și persoanele care desfășoară activități în domeniul creației literar-artistice sunt exceptate în mod expres prin art. 209 alin. (3) din Codul administrativ.
Prin urmare, profesorii pot continua activitatea didactică și pot exercita mandatul de consilier local sau județean, fără suspendarea contractului de muncă.
Vom reveni cu situația de la Galați.





Total de acord, este doar o .......... de dublat venituri, practic, nu poti fi in doua locuri in acelasi timp si nimeni nu face cerere de CO, practic iau bani din 2 locuri, dar presteaza intr un loc.
F.bine, mai razuiti in felul asta securistii, pardon, sinecuristii si atarnatorii de partide. Dupa legea asta a incompatibilitatilor, astept cu nerabdare si legea votului uninominal.
Aoleu dragi tovarăși și pretini. Cui ne lași Iliescule, nu tu dezvoltare, nu tu bani de păpat asiduu, acuma pe vremea asta, comitete și comiții fără planuri roz bombon, lovitură sub centură nu alta.
Daca sunt asa de pregatiti profesional, "alesii" NU se angajeaza in privat ? DE CE NUMAI la STAT ? Pentru ca STAU si nu fac nimic si incaseaza retributii, sporuri , tichete de vacanta si masa ?
Acum se incearca sa se gaseasca "portite" cu diferite interpretari pentru ai scapa de litera CCR-ului ?
Vin eșaloanele 2, 3, 4 etc (de competenți) ? Săracul Tănase/Carabuș: "Pleacă ai noștri, vin ai noștri noi rămanem tot ca proștii".
Afara cu parazitii. Ei sunt cei care dau fata legala furturilor si aranjamentelor de partid.
da aia cu tinerii si obositii pensionari de la militie reangajati consiglieri si sefi la militia locala psd cand o sa apara? cumul pensie de la stat cu salariu la stat degeaba..........rusine
Ptr ca la privat mujcesc toti de le sar capacele nu mai vantura niste hartii. Optuzi si saraci cu duhul dau toate raspunsurile tip fara logica. Exemplul cel mai bun este serv Patrimoniu Primaria Galat
O lună dacă aleșii ar munci în privat,nu și-ar primi salariu. Dar....plebea doarme.
astia sint supermens si super womens.cine i-a facut atit de destepti, capabili ca pot cumula functii in administratie cu functii la stat? PARTIDUL. partidul te urca, partidul te doboara...
Gata s-a rezolvat. UDMR-istul de Cseke: „A fost o informație incorectă”. La loc comanda. Poate alta data, dar sigur nu daca vine Grindeanu. A incercat si Bolojan ceva. Nu a reusit.
George, frate, suspendă l te rog pe pucheanu până nu face Galațiul ăsta praf de tot. Te rog eu. Ai toată puterea în mana sa faci asta. Nu mai amână
Ăștia sunt cons locali si chiulesc de la munca pe motiv de ședințe sau de alte activități. Sunt angajați doar de formă. Si au salarii mari;toti PSD. Ba unde mai pui că unii sunt si la pensie.
Cum bine zicea cineva mai sus,lasă că nu-i plângem pentru că se pot face locuri la "MILIȚIA LOCALĂ-PSD" și gălățenii vor plăti în continuare abuzurile ordonate de "CUMĂTRU PENSIONAR".
Baga in cercetare " afacerea betonării Falezei Dunării", trimite spre cercetare la DIICOT ca și grup organizat și suspendă l până la finalizarea anchetei. Acum, urgent!
Din fericire vor reveni cu...corecturi. Mult zgomot pentru...nimicuri românești.
Comentează mulți dar nu înțeleg diferența între funcția de ales local (CL/CJ) și funcția la stat în CL/CJ sau în instituții finanțate de stat (spitale, școli, salubritate, transpot local etc.).
cu cei de la ATG care nu fac nimic si sunt consilieri cum se procedeaza? ASOCIATIA TEHNOPOL GALATI (ATG) "i este o structură asociativă fondată de:Consiliul Local Galați si Consiliul Judetean".
Să țineți cont de toate ,,problemele" astea la următoarele alegeri locale.Legea se aplică doar la plebe.La stat se stă bine mersi pe bani mulți.
Numai diversiuni!O altă lege e promulgată ce elimină asimilarea personalului contractual cu funcționarul public,iar legea integrității face secrete salariile și veniturile
Incompatibilitatea este pentru fraieri. Ptr PSD se gasesc solutii. Doar ei definesc incompatibilitatea. C`asa-i in tenis. Cand au interes se legifereaza de azi pe maine. Cand nu ai, dureaza vesnic.
„aleşi locali” păi cine sunt alegătorii?..toți speră să ajungă pe podium.Suntem un oraș în putrefacție plin de rablele pensionate din Combinat.Puteți să mă blestemați,am inimă de dragon.
Va rog sa-l lasati consilier pe Bezman Ghiorghe. Nu-i ajung veniturile din pensie 10.000 lei, indemnizatia de lider de sindicat - multe mii de lei, salariul din Liberty - multe mii de lei + altele.