Vameșii români, instruiți de americani, la Galați

Galațiul a fost gazda unui stagiu de pregătire intensivă pentru vameșii români, în care aceștia „au luat lecții” de la instructori americani. Stagiul s-a derulat pe toată durata acestei săptămâni și a conținut atât ateliere teoretice, cât și practice.
„Cinci zile de pregătire intensivă s-au încheiat astăzi la Galați. Inspectorii vamali au participat, alături de instructori americani, la cursul Contraband Enforcement Team (CET), organizat cu sprijinul Defense Threat Reduction Agency (DTRA) și al U.S. Customs and Border Protection (CBP)”, a anunțat, vineri, 4 septembrie, pe Facebook, Autoritatea Vamală Română (AVR).
Conform AVR, teoria a fost dublată de ateliere practice: scenarii de control construite pas cu pas, cu autovehicule și situații pregătite special pentru exercițiu: indicatori de risc, tehnici de selecție, control aprofundat.
„Un cadru în care se poate greși, relua și învăța”, a precizat Autoritatea Vamală Română, care a mulțumit partenerilor americani pentru profesionalismul cu care au construit acest program.





Mai degrabă trebuia vameșii gălățeni să le dea lecții americanilor și nu invers. Lecții de luat șpagă, de închis ochii, de palmat plicul, de stins lumina când trece o nasoală, de ….
poate le spun la americani secretul averilor facute de vamesii romani dintr-o leafa de vames!ar fi foarte interesant pentru americani!
Iaaaauzi brâul.Îi învață si pe ăia sa fure legal.iar americanii le vor da filmul SERPICO.reprezentativ pentru cultura oricarui vameș,polițist.jăndar.
La un moment dat din cauza corupției, Bulgaria angaja vameși germani pt a lupta împotriva corupției din vămi.
De ce au venit sărăcuții aia de americani sa le spună ce ultrabogaţilor noștri. Va dați seama, vamesii noștri făceau mișto de americani ca își cunosc pinul de la card.