Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Liberty Galați ține lumânarea aprinsă. Dar vântul continuă să bată

Liberty Galați ține lumânarea aprinsă. Dar vântul continuă să bată

Conducerea Combinatului Siderurgic Liberty Galați a anunțat, printr-un mesaj adresat salariaților, deblocarea unor mecanisme financiare pentru asigurarea accesului la servicii esențiale și protejarea echipamentelor și rețelelor combinatului.

„Dorim să vă informăm că, în cadrul reuniunii Comitetului interministerial pentru protejarea intereselor statului la Liberty Galați, desfășurată joi, la Guvern, au fost convenite măsuri menite să asigure în continuare accesul la serviciile esențiale pentru oameni, precum și securitatea și funcționarea echipamentelor și rețelelor Combinatului, prin deblocarea mecanismelor financiare necesare. Totodată, au fost făcuți pași importanți în discuțiile cu principalii creditori, în vederea obținerii susținerii necesare pentru planul de accelerare a procesului de vânzare a Combinatului și de identificare a unui nou investitor”, se arată în informarea transmisă de conducerea combinatului gălățean.

Deocamdată, deblocarea financiară constă în amânări la plată

Conform unor surse de pe platforma Liberty, „deblocarea unor mecanisme financiare” înseamnă, practic, obținerea unor amânări la plata unor servicii esențiale, cum ar fi curentul electric, gazele, convențiile pentru transportul siderurgiștilor.
Concret, Liberty primise notificări de întrerupere a serviciilor furnizate din partea Electrica, Transgaz, Transurb. Electrica ar fi urmat să „tragă heblul” pe 12 octombrie, Transgazul, pe 9 octombrie, iar pentru convențiile Transurb, luni ar fi fost ultima zi. De asemenea, firma care asigură paza Liberty ar fi amenințat cu rezilierea contractului.

Cu Electrica, s-a prelungit o săptămână, cu gazele – două săptămâni (ceea ce ajută și la alimentarea agenților economici din partea de nord a combinatului, conectați la magistrala Liberty), iar cu autobuzele Transurb pentru convenții, situația se pare că s-a rezolvat pentru cel puțin o săptămână.

Cum spunea cineva, „ținem lumânarea aprinsă, dar vântul tot bate”.

„Situația critică a combinatului și a salariaților săi”

În informarea către salariați se afirmă că managementul local continuă să prezinte autorităților, cu responsabilitate și transparență, situația critică în care se află Combinatul și salariații săi. „Rapoartele periodice transmise reflectă atât eforturile susținute depuse în ultimele 18 luni, cât și blocajele existente, riscurile majore asociate și soluțiile propuse pentru depășirea acestui moment dificil.

Suntem conștienți de incertitudinile și preocupările pe care această situație le generează în rândul tuturor salariaților. Tocmai de aceea, considerăm esențial ca autoritățile să fie permanent informate, în mod corect și complet, astfel încât deciziile necesare să poată fi luate în timp util”.

„Nu dorim să facem promisiuni pe care nu le putem garanta”

Conducerea locală a Liberty afirmă că va continua să susțină, prin toate demersurile instituționale disponibile, identificarea unor soluții concrete pentru protejarea locurilor de muncă, compensarea corectă a muncii și eforturilor depuse de salariați, reluarea producției și atragerea unui investitor capabil să asigure un viitor sustenabil Combinatului.

„Știm că perioada pe care o traversăm este una dificilă și că așteptările sunt mari. Nu dorim să facem promisiuni pe care nu le putem garanta, dar vă asigurăm că vom continua să acționăm cu responsabilitate, să comunicăm transparent evoluția situației și să susținem interesele oamenilor și ale companiei.

Rămânem uniți, solidari și determinați. Eforturile noastre continuă, iar obiectivele rămân aceleași: salvarea Combinatului, protejarea locurilor de muncă și construirea unei perspective reale de viitor pentru toți salariații”, se mai afirmă în documentul transmis de conducerea combinatului siderurgic gălățean.

Șantierul Naval Mangalia a fost cumpărat de Rheinmetall!

În altă ordine de idei, Șantierul Naval Mangalia a fost vândut vineri, 9 octombrie, către Rheinmetall Real Estate România SRL, în urma unei licitații, la prețul de 138 de milioane de euro, fără TVA, a anunțat CITR, lichidatorul judiciar al șantierului. Tranzacția este considerată un pas major pentru securitatea la Marea Neagră, iar planul include construirea a patru nave pentru Armata Română până în 2030, cu sprijin prin programe de retehnologizare (SAFE).

În primăvara acestui an, atât Liberty Galați, cât și Damen Shipyards Mangalia au fost declarate de Guvernul României operatori economici de interes strategic, lucru ce a permis, pentru șase luni, măsuri speciale de protecție salarială. În Liberty, salariile garantate de stat s-au plătit până în aprilie.

Așadar, la Mangalia se vede luminița de la capătul tunelului. Ce va fi însă la Galați?

Singurul lucru cert deocamdată este termenul de 2 decembrie acordat de Tribunalul Galați pentru omologarea noului plan de reorganizare a combinatului, care propune vânzarea prin negociere directă, pornind de la o valoare de lichidare, orientativă, de 182 milioane de euro. Pentru omologare, este absolut obligatorie obținerea votului favorabil al principalilor creditori, Exim Banca Românească și ANAF.

Anterior, la cele două licitații organizate de administratorii concordatari Euro Insol și CITR, prima pornind de la 709 milioane de euro și a doua, de la 463 milioane de euro, nu a fost depusă nicio ofertă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

8 comentarii

postat de Hermann Vineri, 9 Octombrie 2026 16:28 86.120.239.*** Link la comentariu

Administrația combinatului tot așteaptă un os de ros. Păcat de angajații amăgiți cu promisiuni. Combinatul nu mai produce nimic de multă vreme iar Galațiul nu a căzut, așa cum au profețit unii.

postat de Andrei Vineri, 9 Octombrie 2026 17:13 86.120.239.*** Link la comentariu

Durează luni de zile să se facă niște modificări la procesul de vânzare, astfel încât creditorii să o poată aproba.Dacă se stinge lumina la Liberty Galați, va fi prăpăd!

postat de Sidex Vineri, 9 Octombrie 2026 19:14 46.97.168.*** Link la comentariu

Rheinmetall a încasat 5.7 miliarde de la România și a returnat 140 mil. ptr a cumpăra un șantier naval. Face 4 nave și apoi scapa de el. Nu comparați situația Sidex cu Mangalia.

postat de manager Sâmbătă, 10 Octombrie 2026 00:22 84.117.46.*** Link la comentariu

Dupa ce China si Rusia va distruge toata Europa de Est si va inchide fabricile, combinatele si uzinele vom cumpara ieftin de la ei la inceput apoi neavand concurenta vor ridica preturile foarte mult.

postat de Mircea Sâmbătă, 10 Octombrie 2026 02:33 86.124.200.*** Link la comentariu

Aiurea-n Sidex! R n-a dat un euro! 5,7 mld din 16,6 împrumut 3% UE cu destinație FIXĂ! 4 nave+arme. NU șantier! Rambursare 45 de ani. Banii i-a primit R nu Rheinmetall! Puteam contracta alții din UE

postat de Minus infinit .. Sâmbătă, 10 Octombrie 2026 02:57 108.204.110.*** Link la comentariu

Asta se întâmplă în UE ??!! Oare cineva realizează ?? !!! Sunteți în UE cu numele . Viitorul vă este asigurat .

postat de Quaestio Sâmbătă, 10 Octombrie 2026 03:06 86.124.202.*** Link la comentariu

Totusi , la Mangalia , e un proces intentat de Damen - cere Despagubiri de 500 mil.euro - ptr. Nerespectare Contract . Pana la urma ...STATUL/Anaf-Exim.Bank cui vrea sa-l Vanda ?

postat de Deșteaptă-te române! Sâmbătă, 10 Octombrie 2026 05:01 95.77.107.*** Link la comentariu

Cei 35.000 de angajați ai CSG din 1990 sunt vinovați pentru distrugerea CSG. Au vânat fluturi. CSG nu era „un morman de fiare vechi”; „democrația” l-a adus în starea asta ca să trăim din împrumuturi.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.