Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Doar promisiuni pentru refacerea chiliilor Mănăstirii Adam

Apelul pentru sprijinirea Mănăstirii „Adam”, din Arhiepiscopia Dunării de Jos, care a trecut printr-un incendiu devastator, nu a avut mare ecou. Niciun leu nu a fost depus în contul amintit de noi, ci doar... promisiuni! Singurul semn de dragoste creştinească a venit din partea gălăţenilor care au ajuns la închinare vineri şi sâmbătă, la Icoana Maicii de la Adam, sosită în tradiţionalul pelerinaj.

Prezenţa Maicii de la Adam a transformat - la sfârşitul săptămânii trecute - municipiul Galaţi într-un loc de pelerinaj. Din puţinul lor, oamenii au aşezat - pe lângă închinare şi acatistul pentru pomenirea celor dragi - sume de 1 leu, 5 sau 10 lei... 

„Le mulţumim tuturor creştinilor care au fost alături de noi, pentru că urgenţa-urgenţelor este să reuşim să aşezăm acoperişul chiliilor arse până când vine sezonul ploios”, ne-a spus maica Anastasia Cimbru,  stareţa aşezământului monahal.

Donaţiile le puteţi face şi în 14 şi 15 august, când la Adam este sărbătoare de hram şi când tot creştinul participă la rugăciune.

Le reamintim autorităţilor judeţele şi centrale că situl de la Mănăstirea Adam - de veac XVII - aşteaptă din anul 2006 să intre într-un program de restaurare. Are cineva ceva de spus?... 

Cât priveşte refacerea chiliilor, le adresăm rugămintea de a sprijini bătrâna mănăstire, fiindcă puţinele chilii vechi sunt într-o stare avansată de degradare. Ştim că vremurile sunt grele, dar mai ştim că gălăţenii nu au sărăcit niciodată în credinţă.

Cei care au posibilităţi, pot depune orice sumă în contul Mănăstirii Adam nr.  RO26 RNCB 0143018891060001, deschis la BCR Tg. Bujor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.