Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

„Autosusţinerea comunitară”

Recent, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, la Centrul Eparhial, a avut loc întrunirea semestrială a asistenţilor şi lucrătorilor sociali din eparhie, precum şi a coordonatorilor cantinelor sociale.

Cu această ocazie au fost dezbătute aspectele misionare şi social-filantropice legate de activitatea acestora la vremuri de criză.

A fost subliniată necesitatea îmbunătăţirii programelor, dar şi găsirea altor colaboratori în parteneriatul de dragoste frăţerască la în unele parohii, pentru a ajuta într-un mod mult mai vizibil semenii defavorizaţi.

S-a adus în atenţie conceptul de „autosusţinere comunitară”, care nu e doar un simplu concept, ci o strategie de acţiune a Bisericii, de implicare a voluntarilor din parohiile Arhiepiscopiei  Dunării de Jos, în preîntâmpinarea problemelor cu care se confruntă persoanele aflate în risc social.

„Ştim că sunt situaţii când creştinul - de unul singur - nu poate trece peste problemele cu care se confruntă, observa Înalt Prea Sfinţitul Casian. Ştim sigur că acolo unde este Hristos, acolo unde slijirea spirituală a Bisericii este  prelungită de cea filantropică, acolo omul aflat în nevoi trece mai uşor peste problemele vieţii... Fiindcă acesta este rolul preotului şi al creştinilor puşi în slujba Bisericii să-şi iubească şi să-şi ajute aproapele”.

Înalt Prea Sfinţitul Casian i-a îndemnat pe toţi cei care desfăşoară activităţi sociale la nivelul instituţiilor şi aşezămintelor noastre să se implice cât mai mult şi să se constituie în săvârşirea faptei bune.

La finalul întrunirii, toţi participanţii s-au deplasat împreună cu Arhiereul locului la Centrul Social-Cultural “Sf. Spiridon” din Galaţi pentru a vedea la faţa locului un exemplu de bună practică în slujirea aproapelui, cel mai concludent din Eparhia Dunării de Jos.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.