Lansarea cărţii „Noi şi icoana” la Muzeul de Artă Vizuală
Miercuri seară, la Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Casian, Arhiepiscop al Dunării de Jos, va avea loc lansarea unei cărţi-unicat: „Noi şi icoana”.
Volumul este semnat de academicianul Sorin Dumitrescu, pictor şi grafician român, profesor universitar la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, membru al Academiei Române din anul 2006. Este absolvent al Institutului de Arte Frumoase din Bucureşti, la clasa pictorului Corneliu Baba, discipol al părintelui Galeriu.
„Volumul oferă o cercetare sistematică de proporţii a fundamentelor teologice ale icoanei, a iconologiilor principalelor icoane ale praznicelor Bisericii, a modelelor şi procedurilor iconice care deosebesc riguros ˝împărătescul˝ icoanei Tradiţiei de paradigma paradisiacă a tabloului religios”, consideră însuşi autorul.
La lansare sunt invitaţi oameni de cultură şi mass-media, profesori, studenţi, liceeni, dar şi toţi cei interesaţi să afle concluziile distinsului pictor-academician despre frumuseţea icoanei, „instrument al împăcării” între noi şi Dumnezeu, între noi şi semeni, între Bisericile surori.
Întâlnirea va începe la ora 18.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.