Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Biserica „Adormirea Maicii Domnului”

În episodul trecut, am urcat de la vechiul la noul Ierusalim, păşind pe Muntele Sion, „partea cea mai înaltă din „Cetatea Păcii” - Ierusalimul. Sionul este muntele despre care se ştie că a fost „Cetatea regelui David” (1010-975 înainte de Hristos) - urmaş al lui Iesei - şi strămoşul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, după Sfânta Fecioară Maria.

David este şi strămoşul lui Iosif, „logodnicul Sfintei Fecioare”. În Muntele Sion, una din bisericile impunătoare care atrage pelerini din toată lumea creştină, arabă şi asiatică este Biserica „Adormirea Maicii Domnului”.

În acest munte a fost casa Sfântului Evanghelist Ioan, munte pe care l-a cumpărat după moartea tatălui său (şi al lui Iacob) Zevedeu. Aici, în Sion, a locuit Maica Domnului, după pătimirea şi Răstignirea pe Cruce a Fiului lui Dumnezeu.

Vă amintiţi, când era pe Cruce, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a încredinţat-o pe Maica Sa „ucenicului iubit al Domnului” - Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, zicând: ˝Iată mama ta˝”. Potrivit unor texte apocrife (Evanghelia după Iacob) şi Istoria Bisericească a lui Eusebiu al Cezareei, întregul Munte Sion a fost cumpărat de Ioan şi fratele său, Iacob, fiii lui Zevedeu.

Aici, în Sion, a locuit Maica lui Dumnezeu aproximativ douăzeci şi patru de ani, fapt întâmplat după pătimirea, Răstignirea, Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Sfântului Duh.  Surse istorice relatează că după Cincizecime, Sfânta Fecioară Maria - „Izvorul mântuirii tuturor” -  a mai trăit douăzeci şi patru de ani, adică până la vârsta de şaptezeci şi doi de ani, în casa din Sion a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan.


CITEŞTE AICI CONTINUAREA MATERIALULUI: Adormirea - vestită de Arhanghel (partea a II-a)


Maica lui Dumnezeu este „mai înaltă decât cerurile” şi este „mai mărită fără de asemănare” decât îngerii; este „pricină a îndumnezeirii noastre” şi noi trebuie să-i urmăm exemplul în toate.


CITEŞTE AICI CONTINUAREA MATERIALULUI: Actuala biserică păstrează cripta Adormirii Maicii Domnului (partea a III-a)


Când Arhanghelul Gavriil a adus Fecioarei Maria vestea Naşterii dumnezeiescului Prunc, prevestindu-i: „Puterea Celui Preaînalt te va adumbri…” Sfântul Apostol Pavel spune că „Hristos  e Puterea şi Înţelepciunea lui Dumnezeu” (I Cor. 1, 24). „Puterea Celui Preaînalt  care e Hristos ia chip în Fecioară”, adaugă Sfântul Grigorie al Nyssei, fiindcă Născătoarea de Dumnezeu este începutul mântuirii noastre.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.