Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Icoana Maicii de la Adam ajunge la Galaţi

* Va fi primită la Catedrala Galaţilor în jurul orei 10,30 *

Icoana Maicii Domnului de la Adam va păşi în satele din Protopopiatul Galaţi pe 4 august, urmând să fie primită în municipiul Galaţi pe 5 august.

„Sfântul Odor va ajunge în Cetatea Apostolului Andrei în jurul orei 10.30 şi îi va binecuvânta mai întâi pe creştinii care se roagă la Catedrala Galaţilor, acolo unde slujeşte Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian al Dunării de Jos”, ne-a spus părintele Eugen Buruiană, protoiereul de Galaţi.

În aceeaşi zi, în jurul prânzului, Maica Domnului de la Adam îi va mângâia pe creştinii din  Parohia „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul şi Sfântul Daniil Sihastru” a cărei parohie este în Micro 39 A din Galaţi”.

Icoana Făcătoare de Minuni de la Adam se va afla în jurul orei 17 în mijlocul rugătorilor de la Biserica „Mavromol”, iar de acolo va porni în procesiune către Biserica „Precista”, unde va rămâne în priveghere pe parcursul întregii nopţi.

Pe 6 august, Icoana Maicii de la Adam va merge şi la Biserica „Vovidenia”, unde va purta rugăciunile, bucuriile şi grijile credincioşilor din Valea Oraşului; apoi va ajunge la Biserica Sfânta Ana.

În plin Post al Adormirii Maicii Domnului, „al doilea Paşte”, după unii teologi, Înalt Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos ne îndeamnă ca în acestă perioadă să împletim rugăciunea şi postul cu fapta de milostenie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.