Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” DOUĂ PORȚI [pentru profesoara Anita Brăilescu – Respect!]

(!) şi eu sunt în plante, şi tu eşti în plante:
tu eşti miozotis, eu sunt mărăcine –
n-adâncul albastrului tău fără margini
vin toate nălţimile-m veci să se-ncline:
vin valuri şi valuri de regi şi regine,
vin zei, dumnezei şi pandore şi parce,
vin sclavii, proscrişii, deştepţii, nebunii
şi tot ce durează şi tot ce se sparge
acum, chiar acum, tremurând – fiecare
vrea poartă deschisă la nu-mă-uita/re (!)
 
(!) din jurul meu singur şi rece fug toate:
şi scurte şi lungi şi duşmance şi frânte
şi drepte şi bune şi rele – şi cine
să-mi taie suflarea, de ducă să-mi cânte?
şi cine să-mi zvârle cu pietre-n tăcere,
să-mi sfarme lumina din care iau verde
şi-l sui să-mi ascută mirarea şi spinii? –
din datul meu silnic nimic nu se pierde
când nimeni nu cere – din zare în zare,
n-am poartă deschisă la nu-mă-uita/re (!)