Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Astăzi şi duminică, hramul Adormirii Maicii Domnului

An de an, cinstirea marii sărbători creştine Adormirea Maicii Domnului transformă drumurile judeţului nostru în cărări ale Domnului, cărări sfinţite de paşii miilor de pelerini care pornesc în aceste zile la mănăstirile „Adam” şi „Vladimireşti”.

Aceste două sfinte aşezări din Arhiepiscopia Dunării de Jos sunt puncte de reper în pelerinajele noastre, nu numai la această sărbătoare, dar şi la cele de peste an.

De regulă, potrivit tradiţiei locale, în 14 august, pelerinii care au fost sfinţiţi la ei Acasă de Icoana Maicii Domnului de la Adam, iau ei înşişi drumul înspre Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Adam, unde Maica îi primeşte tot Acasă, alături de maica stareţă Anastasia Cimbru.

În această zi va sluji, la ceas de lumină lină, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian. Slujba de vecernie şi Prohodul Adormirii Maicii Domnului oferă credinciosului dreptmăritor momente unice de rugăciune şi de adevărată trăire creştinească. „Prohodul Adormiri Maicii Domnului” se citeşte doar la această sărbătoare şi este un prilej de comuniune cu Prea Sfânta noastră Treime.

Pomelnicul, lumânarea aprinsă, rugăciunea de seară şi frumosul imn (prohod) al înmormântării Maicii Domnului dau sărbătorii un plus de lumină şi de sfinţenie.

Pelerinaj şi la Mănăstirea „Vladimireşti”


Este şi sărbătoarea Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Vladimireşti, unde mâine, în ziua de hram, va sluji Înalt Prea Sfinţitul Casian. Aceste loc a dat ortodoxiei noastre pe unde dintre rugătoarele  care ne mângâie şi astăzi prin versuri de inspiraţie creştină, Maica Teodosia.

În ultimii ani, aici slujeşte alături de o obşte de aproximativ 150 de rugătoare, maica stareţă - stavrofora Veronica Nedelcu.

Nu ocoliţi în aceste zile aceste oaze de rugăciune, dătătoare de bucurie şi speranţă creştinească.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.