Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

„Sunetul muzicii”, proaspăt ca la prima reprezentație

Reluat după ce a avut premiera în anul 2015, musicalul "Sunetul muzicii" are, în linii mari, aceeași distribuție ca la prima reprezentație de pe scena Muzicalului gălățean, cu excepția - firească - a copiilor căpitanului Von Trapp, trecuți acum la o altă... categorie de vârstă și care au fost înlocuiți.

Libretul și muzica au fost o perfectă reușită încă de la lansarea (în 1966) filmului "The Sound of Music". Producția americană a câștigat Oscarul pentru cel mai bun film, iar protagoniștii, Julie Andrews și Christofor Plummer, s-au încadrat perfect în rol. Așa cum s-au încadrat soliștii gălăţeni Silvia Alice Niță și Teodor Niță în rolurile principale de pe scena gălățeană și, de altfel, întreaga distribuție.
O notă specială pentru soprana Silvia Alice Niță, care a strălucit din toate punctele de vedere: o voce limpede, neforțată, care nu prea are nevoie de microfon, o dicție perfectă, un joc actoricesc bun și, mai cu seamă - deși nu mai are 20 de ani, precum personajul jucat - o energie scenică debordantă. Ca să nu mai spunem că o ajută și frumusețea...
La rândul lor, cei șapte interpreți copii au fost la înălțime, cu o notă excelentă pentru tânăra care a interpretat-o pe Liesl von Trapp.
Foarte bun a fost și dirijorul Eugen Dan Drăgoi, care s-a lăsat și el prins de... sunetul muzicii.
La începutul lunii februarie, "Sunetul muzicii" a avut la Galaţi două spectacole cu sala arhiplină, la care audiența s-a bucurat nu numai de muzica superbă, dar și de consistența acțiunii din această poveste de dragoste și familie.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IV

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.