Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

100 de ani de la dezvelirea statuii lui Eminescu

„Omagiu lui Eminescu” este genericul sub care se vor desfăşura o serie de manifestări ce vor fi organizate duminică, 16 octombrie 2011, de Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia”,  cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la dezvelirea primei statui a „poetului nepereche”, ridicată în municipiul Galaţi, de un grup de intelectuali ai vremii în fruntea căruia s-a aflat magistratul şi publicistul Corneliu Botez. Statuia a fost ridicată de sculptorul Frederic Storck. Omagierea va începe la ora 10.30 în Parcul Mihai Eminescu şi va continua la sediul Bibliotecii.

Peste 300 de medalii
La sediul Bibliotecii „V. A. Urechia”, în jurul orei 11.30, se va organiza  expoziţia „Eminescu în medalistică”, ocazie cu care 354 de exponate din colecţia prof. Victor Macarie vor putea fi văzute. Unele dintre ele aparţin sculptorului leton Janis Strupulis. În continuare va avea loc vernisajul expoziţiei „Leonard Salmen - ilustrator al operei poetice a lui Eminescu”, dar şi alte evenimente.
Pentru acest moment, municipalitatea va lansa o Plachetă şi o Medalie. Evenimentul va fi marcat şi prin vernisajul unor expoziţii cu volume ilustrate ale poet şi cu documente arhivistice şi iconografice.

 

 

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.