Mănăstirea – Fortăreaţă „Precista”, o istorie de peste 360 de ani

Prea cucernicul părinte Ion Dobre este primul preot care, după 1990, prin grija Prea Sfinţitului Casian al Dunării de Jos, şi a Înalt Prea Sfinţitului Antim Nica, a preluat vechiul aşezământ spre restaurare. „Această veche mănăstire din municipiul Galaţi a trecut prin multe încercări, a spus părintele Dobre. Când am venit aici, biserica era într-o stare avansată de degradare. În anii ateismului trebuia dărâmată, însă ideea transformării în muzeu a însemnat salvarea edificiului”.

Cărămidă de la castrul roman Tirighina
Ctitorită între 1643-1647, în vremea domnului Vasile Lupu, de fraţii Dia şi Şerbu, fiii lui Coman din Brăila, şi de Constantin Teodor din Galaţi, Mănăstirea „Precista” a îndeplinit prin veacuri nu numai un rol duhovnicesc, ci şi unul de apărare. Pentru că a fost ridicată ca o mănăstire - fortăreaţă, după moda vremii, pentru a ţine piept atacurilor otomane, la propriu şi la figurat. Are la temelie piatră şi cărămidă de la castrul roman Tirighina - Barboşi.

Aşezată pe malul bătrânului fluviu, Mănăstirea - Fortăreaţă a adunat creştini din postul Galaţi la rugăciune, dar a fost şi ţinta unor nedreptăţi. Arsă în 1711, distrusă parţial între 1735 şi 1739, precum şi în vremea Eteriei, la 1821. În 1831 a fost restaurată pentru întâia dată, dar „asalturile” împotriva creştinătăţii erau simţite din plin la Gurile Dunării, la „Poarta Creştinătăţii”.

Secularizarea domnului Alexandru Ioan Cuza a înlăturat unele greutăţi, însă au apărut altele mult mai grave. Mănăstirea - Fortăreaţă „Precista” a suferit alte nedreptăţi şi a fost salvată fiind transformată în muzeu medieval.

Din 1990, reintrată în circuitul bisericesc

După 1990 a reintrat în circuitul bisericesc, iar în 1994 a fost resfinţită de Prea Sfinţitul Casian. Astăzi cheamă tot pelerinul la închinare şi la neuitare, pentru că ce-i plăcut lui Dumnezeu trăieşte veşnic, dincolo de răutăţi, de nedreptăţi, de micimile omeneşti.

Mănăstirea Precista este o mărturie grăitoare a dăinuirii neamului şi credinţei noastre şi tocmai de aceea rămâne pentru noi un sfânt loc de suflet care ne întoarce la strămoşi, dar ne şi cheamă în viitor.