Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Parohia "Sfântul Daniil Sihastru şi Sfântul Ioan Iacob" a primit-o pe Maica Domnului de la Adam

Icoana Maicii Domnului de la Adam i-a binecuvântat ieri pe creştinii din municipiul Galaţi. Încă de la primele ore ale dimineţii, Sfântul Odor i-a bucurat pe credincioşii de la Biserica „Sfânta Cruce”, acolo unde prin străduinţa preotului Giurgea se ridică noul locaş închinat biruitoarei Cruci.
În jurul amiezii, Sfânta Icoană de la Adam a fost primită de Înalt Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos, care a slujit în Parohia „Sfântul Daniil Sihastru şi Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ", prăznuit ieri. Liturghia a fost săvârşită în faţa blocului C20 (din Micro 39C), în zgomotul vânzătorilor veniţi să-şi vândă vechiturile în talcioc!...
Pelerini la Icoana Maicii Domnului
„Am rămas astăzi în parohie ca să o întâmpin pe Sfânta de la Adam, dar de regulă merg la Biserica Sfântul Dimitrie, fiindcă aici nu mă pot concentra din cauza zgomotului”, spune Elena Stan, enoriaşă. „Sunt mulţi copii în această tânără parohie şi eu vin cu fetiţa mea, fiindcă ne place slujirea părintelui Gabriel Mitu, parohul nostru”, ne-a zis Liliana Croitoru. Dincolo de zarva care duminica e mereu prezentă din cauza activităţilor comerciale din preajmă, bucuria creştinească a fost trăită la maximum de cei care şi de această dată L-au văzut şi L-au perceput pe Hristos în rugăciune, îşi care au aprins o lumânare  şi s-au închinat la icoana  Maicii Domnului de la Adam.
Credincioşii L-au primit pe Hristos şi în binecuvântarea şi predica Arhiereului locului. „Slujirea şi multa rugăciune a preotului de aici şi a dumneavoastră va scoate din provizorat această comunitate de creştini ascultători, pentru care se va găsi sperăm un loc de biserică adecvat rugăciunii”, a spus Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian.
Arhiereul Dunării de Jos a cuvântat despre viaţa şi rugăciunea puternică a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, despre evlavia pe care o are Sfântul român pentru Maica Domnului. Nu au scăpat din vedere nici darurile care se revarsă peste comunităţile de creştini evlavioşi, care s-au pregătit cu sârg pentru a primi Icoana Sfintei de la Adam. "Acolo unde rugăciunea a fost mai puternică, acolo Dumnezeu a dat binecuvântare cu ploaie. Unde rugăciunea noastră nu este puternică, ploaia întârzie, fiindcă nu e mare sărăcia din câmp, cât e de mare sărăcia din sufletele noastre", a adăugat Arhiereul Dunării de Jos.
Evaluează articolul
Fii primul care votează
MS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.