Colegiul Naţional “C. Negri”, între beneficiarii donaţiei/ Peste 1.000 de cărţi pentru Biblioteca de la Pedagogic
Scris de Maria Stanciu, Sâmbătă, 15 Septembrie 2012 06:00Citit 4668 ori · Ultima modificare Vineri, 14 Septembrie 2012 15:01
Peste o mie de volume, beletristică, cărţi de istorie, artă, cultură generală au ajuns, vineri, la Colegiul Naţional „C. Negri” din Galaţi din donaţiile cititorilor noştri. „Mulţumim tuturor dăruitorilor pentru că s-au alăturat acestei acţiuni şi îi asigurăm că bogăţia din cărţile pe care le-am primit, prin intermediul ziarului Viaţa liberă, va ajunge la inima elevilor noştri, viitori profesori”, ne-a spus Andra Ionescu, directorul C.N. „C. Negri” Galaţi. Pe lângă şcolile din localităţile gălăţene Hănţeşti, Buciumeni, Poiana şi Vişina, un alt beneficiar al colectei este şi Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi, căruia i-am donat câteva sute de cărţi. Tot vineri, au ajuns la redacţie alte câteva sute de cărţi de la gălăţeni, între aceştia medicul Vasile, familiile Georgeta Hogaş, Lucia Bularda, Silvius Brătănescu. Organizatorii colectei "O carte pentru biblioteca şcolii" - cotidianul „Viaţa liberă”, Fundaţia „Suport Medical Activ” şi Uniunea Ziariştilor Profesionişti - Filiala Galaţi mulţumesc voluntarilor care au răspuns invitaţiei noastre de a se număra printre donatori. Dacă în judeţul nostru sunt instituţii de învăţământ care au nevoie de carte, rugăm profesorii să ne anunţe. Orice donaţie poate fi anunţată la telefon 0236/460620, interior 133 sau pot fi aduse la sediul ziarului „Viaţa liberă”.
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.
0 comentarii
Lasă un comentariu