Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Icoanele misionare ale Georgianei Pasnicu, ferestre spre cer

”Icoană şi tradiţie” este genericul sub care s-a deschis, la Centrul Cultural ”Dunărea de Jos”, expoziţia de icoane purtând semnătura Georgianei Pasnicu (Necula). Manifestarea a fost un prilej de a ne aminti despre rolul misionar al icoanei şi al iconarului în lumea de astăzi.
Georgiana Pasnicu este absolventă a Liceului de Artă Ploieşti şi a Facultăţii de Istorie şi Patrimoniu „Lucian Blaga” din Sibiu, specializarea Restaurare. Prin căsătorie, tânăra a devenit gălăţeancă şi în timpul liber pictează icoane. Se roagă şi aşează Nevăzutul în culoarea dreptei credinţe, prin două tehnici - cele specifice picturii pe lemn şi pe sticlă.
„Pe drumul paşnic al Învierii, pavat cu lacrimi de culoare”, cum anunţa în deschidere directorul Sergiu Dumitrescu, s-au aflat artişti, preoţi şi tineri iubitori de frumos. „Icoanele Georgianei Pasnicu se evidenţiază prin faptul că nu sunt făcute pe dimensiuni mari, pe volum. Sfinţii săi sunt culori, linii aproape în miniatură, care concentrează în Chipurile lor frumuseţea veşniciei într-un mod cu totul aparte”, a spus artistul plastic Liliana Negoescu, profesor la Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin” Galaţi.
Vorbind despre începuturile acestei mari iubiri, Georgiana ne-a spus că mama sa a fost primul maestru care i-a îndreptat paşii spre pictură, deşi în facultate s-a specializat pe restaurare. „Eram prin clasa a V-a şi mama mi-a arătat cum se face icoana pe sticlă. Aveam în casă un toc vechi, de epocă şi mi l-a aşezat în mână, spunându-mi că la fel se procedează şi atunci când pictezi icoană pe sticlă”, povesteşte Georgiana.
„Prin arta sa şi prin harul Duhului, iconarul surprinde ceea ce noi nu putem vedea. Culoarea care aduce în prim plan Atotveşnicia lui Dumnezeu”, a spus părintele Daniel Popa, inspector al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Evaluează articolul
Fii primul care votează
MS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.